Poveschite | povesti, momente, schite
25
home,page,page-id-25,page-template,page-template-blog-small-image,page-template-blog-small-image-php,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

Pânza sângerie a văzduhului era întinsă peste tot orașul. De după blocuri, în orizontul îndepărtat, un ochi luminos își pierdea ușor din intensitate. Străzile îndreptaseră pe majoritatea spre destinațiile lor. Doi bărbați, nu departe de patruzeci, trecuseră grăbiți unul de celălalt, dar nu se îndepărtaseră mult, căci conștiințele îi întoarseră pe amândoi ca într-o încleștare gravitațională. - Oho, Miroane, să nu te recunosc! porni cel mai voinic dintre ei, un bărbos roșcat. - Petre! spuse celălalt deloc entuziasmat, subțirel și elegant. - Câți au trecut, cinci, șase ani? - Mai degrabă opt. Ce faci? - Bine, bine. M-am strecurat din casă fără să mă vadă nevastă-mea...

Dintr-o zonă-ntunecată, Râsul neclintit se-arată. Ciufulit din cap în coadă Ca după o ambuscadă. Avea blana sângerie Și fractură de mândrie. Nu-l durea nimic mai tare Ca rușinea-njositoare De a fi aspru înfrânt. Avea ochii în pământ Și privirea tulburată, Derula povestea toată, Căci astă dificultate, Veni c-un act de claritate. Aceia ce-l atacară Câteva vorbe scăpară, Iar râsul, inteligent, Găsi un raționament. Trebuia acum s-ajungă La bârlog, o cale lungă, Să-și avertizeze ceata Ce năpastă s-a strâns gata. Dar acum lăsăm așa, Curând totul veți afla. *** Pisica, prezență fină, O sălbatică felină, Plină vârf de încrezare, Vorbă scurtă, faptă mare, Să-i fi fost tu concurent, Schimbai tabăra urgent. Nu era vreo sărbătoare, Ci o zi de-administrare, Lucru care însemna Că ea astăzi nu vâna. N-avea, astfel, cum să știe Că-n codru era urgie. Și, aprinsă...

Trei bătăi din ciocan liniști gălăgia din sală. Judecătorul, un tip trecut de floarea vieții, înfățișa o figură aspră în spatele biroului său impunător. - Avocat Ciotaru, vă rog, liniștiți-vă gloata. Aici nu suntem cu cireada. Judecătorul vorbea calm și apăsat. Nu se impunea prin intensitatea tonului ci prin atitudinea autoritară și rece. Puteai crede că e un om plictisit, iritat chiar, de viață. Sala se liniști. Toți erau ațintiți pe ochii abia deschiși ai judecătorului. Acesta continuă: - Clientul dumneavoastră, domnul Mitică Funestu, văcar de meserie, a fost acuzat de către Romel Stânjenescu, fermier, amândoi din satul Buclucaș, comuna Țărani. Acesta din urmă...

Doi tineri ferchezuiți priveau silențioși la scaunul liber de la masa lor. Se făcea simțită o pătură de emoții gravitând în jurul acestora și nu se putea deosebi care corp disipa mai multe. Matthew purta un monoclu pe ochiul stâng, nu din motive fiziologice dar pentru că voia să împrumute un oarecare șarm monden. Luke, pe de altă parte, era divorțat de modă. Purta un sacou învechit, nepotrivit cu pantalonii largi și decolorați. Matthew servea un cocktail sofisticat, iar Luke o bere la halbă. Diferențele dintre ei nu diminuau relația de colegialitate de nouă ani. Însă, în acea zi, urmau...

Puțini erau ca don’ Georgescu, așa neglijenți… puțini, foarte puțini. Neglijent cu toate și cu toți, mai puțin cu somnul, don’ Georgescu mirosea de la o poștă a nefericire. Aș vrea să amintesc un episod din viața colorată a lui don’ Georgescu. Acest episod a început într-o seară când, după o zi agitată la muncă, ciufulit de șefa lui, s-a întors acasă plin de spume. Își parcă broscuța în spatele blocului, acolo unde o făcea de obicei, între un stâlp și o rulotă prăfuită. Între acestea era un loc mic că de abia încăpea și de aceea trebuia să facă numeroase...

Zeci de mititei alergau și chiuiau prin clasă, printre gheme de hârtii și creioane aruncate. Erau de clasa a II-a, în ultima zi de școală înainte de Crăciun, și căutau mai multă hârjoneală decât carte. Domnul învățător era un om bătrân și știa ce le poate mintea. Îi privi pe rând de la ușă, căci intrase pe furiș, fără să fie văzut. Nu părea deloc necăjit, ba chiar se simțea spectatorul unei piese bune de teatru. În ochii lui, dezordinea lor era armonioasă. Cine știe câte clase ca acestea mai văzuse… Nu s-ar fi săturat nicicând să-i urmărească, dar domnul învățător...

Marcelo se trezi pălmuit fierbinte de razele soarelui. Așternutul impecabil și fără odor îl găsi gol pușcă. Așa se obișnuise să doarmă cele patru decenii ale vârstei sale. Nu era tipicul afaceristului pe care ți l-ai imagina și nici calitățile sale nu se regăseau prin fișa postului, dar îl urmărea un aer sufocant de încredere, un aer căruia nu-i puteai rezista. Unde mai pui tenul măsliniu, părul lung, negru și cârlionțat? Ca în multe alte dimineți, Marcelo se trezi târziu și, firește, urmă o ilustră pripă. Cămășile împăturite cu măiestria unui copitat erau mai boțite după călătoria sa decât proaspăt scoase...

Întunericul peșterii era brăzdat de izbucniri galben-roșiatice la câteva momente, astfel ca, cele trei figuri mute și înspăimântate să se ghiontească din ochi. În depărtare, se auzeau urletele semenilor atât de disperate cum numai în abatoare le-ai auzi, dar cei trei nu puteau decât tresări. Intrase în ei o frică paralizantă, halucinantă chiar. - E cineva acolo? răsări o voce feminină, osândită, din afara peșterii. Prima reacție a celor trei a fost una egoistă, dar apoi, fata dinăuntru ieși la gura peșterii și o trase pe cea de afară. - Aici vei fi în siguranță… cred, spuse salvatoarea poftind străina printre ei. - Mulțumesc,...

Nistor, un bărbat la 40, ce purta o musteață deasă neagră, îmbrăcat cu hainele cele mai bune, își chinuia talentul cu o sticlă de vin roșu. Marilena, soția lui, construia o cetate din salata boeuf, și ea la fel de ferchezuită. - Ce tot faci cu sticla ceea, Nistore? Ia și așează pe masă tacâmurile că ne-or prinde nepregătiți. - Eh, na! Și ce dacă? Doar nu-s împărații țării… - Nistore, te rog eu, nu începe cu gărgăunii tăi, nu acum. Așează-le frumos, da? Femeia îi împinse în piept un pumn de furculițe și linguri. Soțul o privi ușor nemulțumit dar se conformă îndată....

Într-o zi de vară, în clădirea celei mai prestigioase agenții de publicitate din Paris, o doamnă intră în liftul îngrămădit, obținând un loc chiar în față. Până la etajul opt, ultimul de altfel, părul auriu, umerii goi și parfumul insistent fuseseră prilej de atenție nu numai pentru bărbați. Ieși din lift și își dirijă hotărât pașii spre biroul din față, așa încât nici fata de la recepție nu apucă să o ia la rost. Tocurile înalte și extrem de subțiri atrăgeau ochii din toate colțurile încăperii. Părea într-adevăr o persoană misterioasă. Bătu protocolar la ușa directorului agenției și intră fără vreun consimțământ...

În fața unei uși negre impunătoare Henry zăbovi preț de câteva clipe. Venise de pe un coridor lung, pustiu de alte intrări. Se uită înapoi scărpinându-se în cap. Nu își amintea să fi mers atât, dar nici că se înfioră, căci câteva momente în urmă își dăduse duhul. Ultima lui amintire era a soției sale ținându-i o lumânare aprinsă la cap și rostind “Tatăl nostru” din nou și din nou ca un popă grăbit. Iar acum, după un hol lung, se afla în fața ușii negre. Porni, din reflex, să facă o cruce mare, dar îi păru stupid imediat și...

A fost odată ca niciodată doi împărați ce domneau peste tot pământul – Roșu și Verde. După o viață de tensiune și neînțelegere, cei doi au hotărât să lase armele jos și să găsească rost de armonie. Mai ușor zis decât făcut, cei doi bătrâni au hotărât să-și cunune fiii și fiicele și să le lase lor împărățiile. Nu întâmplător, Verde Împărat avea trei fii și Roșu Împărat, trei fiice; astfel au organizat o nuntă mare peste ambele împărății să binecuvânteze tinerii însurăței. Au venit oameni din toate colțurile, cu felurite cadouri, să se bucure de promisiunea unui viitor mai bun....

Cei doi ofițeri ai Serviciului Federal de Securitate, Vladimir și Boris, apretați la dungă, brodând fețe tăioase, îl fixau în ochi pe John, un gentleman în apogeu de carieră. Câte o cană de ceai fumega în fața fiecăruia dintre ei. Era evident că acea cameră strâmtă și metalică avea rol să îngrozească. John își plimba chipiul de pilot dintr-o mână într-alta. Părul, acum descoperit, era scurt și în totalitate alb, deși nu își arăta vârsta. Se întinse o liniște câteva clipe bune, una de care John se bucura. - Va trebui să înregistrăm vorbele dumitale, spuse pe o engleză stricată Boris,...

Stropi mari înțesau balta ce oglindea un chip mohorât. Jarin își odihnea oasele pe pământul rece, zgribulit de gânduri crude. Fața sa era spulberată de pe suprafața apei cu fiecare picur plâns de întunecimea cerului. Portul său sărăcăcios și umed atârna greu, dar nu-i păsa câtuși de puțin. Avea toate simțurile îndreptate spre umila căsuță la câțiva pași de el, de acolo de unde vuiau gemete. Să fi fost în locul lui Jarin nu ai fi știut ce se întămplă în spatele lutului, că o fi durere ori plăcere, ori vreo întrepătrundere din cele două. Ochii tânărului Jarin zvâcneau cu...

Zbuciumul stăpânea o sală de conferințe. Bărbați și femei, gătiți la dungă, își astâmpărau emoțiile pe scaunele proprii. Să fi fost două duzine nu mai mulți. Pe scena improvizată, o domnișoară subțirică, Svetlana Bunăciunovici, bătu microfonul ușor cât să-i încerce sensibilitatea. Se transformară în trei bătăi asurzitoare ce încremeniră întreaga sală. - Ăăă… bună ziua! Funcționează? Mă auziți? Un policar din primul rând arătă spre tavan, însoțit de un zâmbet satisfăcut, curtoazie din partea lui Merțan Susnasu. Solii din privirea lui descriau vulturi flămânzi și nu guguștiucii transmiși de ochii salivânzi ai lui Nae Prăpăditu din al doilea rând. Dar nu conta,...

Lumea de dincolo e nebănuită ochiului pământesc și nimeni nu-i cunoaște tainele, dar o dată la o sută de ani un lucru remarcabil are loc – cele șapte păcate capitale, Invidia, Mândria, Desfrânarea, Avariția, Lenea, Furia și Lăcomia sunt convocate să hotărască soarta lumii. Dihăniile ce seduc conștiințele spre stricăciuni morale, îmbracă trupuri de femeie și se întrunesc la Capitol, o încăpere simplă dar impunătoare, pe vârful muntelui Elixe, cel mai înalt din tărâmul purgatoriului. Și încă o dată cei o sută de ani se împliniră, iar cele șapte păcate se adunară din colțurile lumii la masa rotundă. Mândria, întruchipată de o...

O femeie sfrijită, încolăcită de un parpalac murdar, bătea pantofii prin bălțile hrănite de ploaia măruntă, pe un drum de pământ, ici și colo mântuit cu vreo piatră. Pasul ei era grăbit și îndreptat spre o urbe ce părea la o bună osteneală distanță. Se opri să-și tragă sufletul și să-și confirme traseul, apoi, parcă epuizată, își reluă goana. Aproape de marginea așezării, fierarul Zalkos bătea în fierul încins cu toată forța sa. Clocotea sângele în brațele sale cărnoase, peste care părul lung și umed se odihnea. Cu fiecare lovitură, săreau în stânga și-n dreapta scântei îmbrățișate de stropii de sudoare...

Zoe Zoescu a fost un luptător. Zoe Zoescu a fost un învingător. Zoe Zoescu ura timpul pierdut și omul leneș, de aceea nici nu a vrut să dospească mai mult de opt luni în pântecele mamei. Zoe Zoescu s-a înțărcat singurel la numai trei luni. Zoe Zoescu avea spirit de cârmaci și se ferea de lachei ca de ciumă. La grădiniță, Zoe Zoescu a fost căpitan de jucării și distribuia jucării colegilor să cum credea el de cuviință. În clasele primare, a fost cel însărcinat cu contabilitatea rechizitelor și manualelor, la gimnaziu a fost șeful clasei și redactor la revista școlii....

Faceți cunoștință cu Haralambie, un călugăr timid cum rar ați mai văzut. Atât de timid, că și de el se rușina. Nu era om înalt și nici subțirel, dar drept în fața Domnului, căci tatăl său, să-i fie iertate păcatele, era cunoscut în sat după judecata-i ageră și curată. Iar micuțul Haralambie a fost crescut slăvind adevărul și temându-se de toți sfinții până la Duh și Tată. Câți oameni nu se adunau să-și tocmească necazurile la tătână’su, și Haralambie își întindea burta sus pe căpița de fân și urmărea socotința mai ceva ca la școală. Își purta mândria ca pe-o...

A fost odată, demult tare, un trib de oameni în inima unei păduri tropicale. S-a întâmplat acum așa mult timp, că ar fi putut fi chiar pântecul civilizației. Să fi fost vreo douăzeci, copii cu tot. Adăposturile lor sumare dădeau de înțeles că s-au stabilit recent în acel loc și, neștiutori, întâmpinaseră și perioada ploioasă. În fruntea tribului era șamanul, un bătrân chircit învelit într-o piele de jaguar. Capul mortăciunii atârna de umărul său cu colții amenințători, așa încât să intimideze. Ceilalți erau înveșmântați în piei simple cârpite, semn că stăpâneau această îndeletnicire. Într-o necoaptă dimineață, când și soarele era chior de...

O lume nouă în fiecare săptămână
Te anunțăm noi când apare.
Încalecă!
Nu-ți fă griji, poți descăleca oricând.