Poveschite | Agenți forestieri
450
single,single-post,postid-450,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
agenti forestieri

Agenți forestieri

Dintr-o zonă-ntunecată,

Râsul neclintit se-arată.

Ciufulit din cap în coadă

Ca după o ambuscadă.

Avea blana sângerie

Și fractură de mândrie.

Nu-l durea nimic mai tare

Ca rușinea-njositoare

De a fi aspru înfrânt.

Avea ochii în pământ

Și privirea tulburată,

Derula povestea toată,

Căci astă dificultate,

Veni c-un act de claritate.

Aceia ce-l atacară

Câteva vorbe scăpară,

Iar râsul, inteligent,

Găsi un raționament.

Trebuia acum s-ajungă

La bârlog, o cale lungă,

Să-și avertizeze ceata

Ce năpastă s-a strâns gata.

Dar acum lăsăm așa,

Curând totul veți afla.

***

Pisica, prezență fină,

O sălbatică felină,

Plină vârf de încrezare,

Vorbă scurtă, faptă mare,

Să-i fi fost tu concurent,

Schimbai tabăra urgent.

Nu era vreo sărbătoare,

Ci o zi de-administrare,

Lucru care însemna

Că ea astăzi nu vâna.

N-avea, astfel, cum să știe

Că-n codru era urgie.

Și, aprinsă mai ca focul,

Blestemă de zori norocul.

PISICA SĂLBATICĂ

– Nu se poate zi și noapte

Doar de muncă să am parte.

Dacă n-aș da randament,

Am fi toți în faliment.

Sunt pisică, nu-s măgar,

Sau vreun bou să trag la car.

Doi ochi au clipit ușor,

Se-auzi îndată: “Mor!”

URSUL

– Mâță dragă, mâța mea,

Orișicât ar lumina,

Oricâtă căldur-ar da,

Soarele e tot o stea.

PISICA SĂLBATICĂ

– Înțeleg, dar nu-i așa.

URSUL

– Mâță, zău, ce blana mea?

Nu am terminat de zis,

Ascultă, fă un compromis.

Liniștea se așeză

Curând ursul continuă.

URSUL

– Pentru noi ești și vei fi

Soarele de zi cu zi,

Dar la alții-ndepărtați…

PISICA SĂLBATICĂ

– Nu știu unde vrei să bați

Și n-am timp să mai ascult,

Am la două un consult

Cu un doctor de gheruțe,

Ce te pune pe pernuțe,

De-nțelegi ce vreau să spun;

E furtună, ba taifun!

Oi părea pisică blândă

Dar cu mine n-ai izbândă.

Și râzând cochet plecă.

Ursu-n urma-i se strâmbă.

URSUL

– Ah, în capcană de-ai călca,

Lumea-i binecuvânta.

Odihnite-ai – n-ai decât,

Încâlzind un om la gât.

***

Dar nici bine nu plecă,

Căci un zimbru se-arătă.

Mândru, calm, cu botul gros

(Poate că prea serios).

Coarnele-i lipseau complet,

Pieptul mare, de atlet.

Ursul coborî la el

Făcând pasul mititel.

URSUL

– Nu erai tu azi la râu?

ZIMBRUL

– Am intrat chiar pân’ la brâu.

URSUL

– Și… unde este prada mea?

ZIMBRUL

– Mi-a furat-o cineva.

URSUL

– Mor, mor, mor și iarăși mor!

Cine-i acest infractor?

ZIMBRUL

– Greu de recunoscut,

Avea mască de mamut.

URSUL

– Zimbrule, să nu mă minți,

Dacă ții la ai tăi dinți.

ZIMBRUL

– Ursule, nu-i vina mea,

Am făcut ce se putea,

Dar vreo șapte m-au ținut,

Nicio șansă n-am avut.

URSUL

– Deci au fost mai mulți tu zici?

ZIMBRUL

– O gașcă mare de arici.

URSUL

– N-aveau măști, nu tu spuneai?

ZIMBRUL

– Ba da, dar nu terminai…

Vezi tu, pe când pescuiam,

Un șoim gri de mare neam,

Pe deasupra-mi survola,

Parcă mă avertiza.

URSUL

– Șoimul nostru crezi c-a fost?

ZIMBRUL

– Întrebarea-i fără rost,

Chiar nu știu ce șoim era,

Mult prea sus în cer zbura.

Șoimul nu m-a intrigat,

Să spun drept, l-am ignorat;

Fiindcă eram concentrat

Pe-al meu target de mi-ai dat.

Și trăgeam la peștii mari

Ca cei mai curajoși pescari.

Muște, râme, vierme lung,

Ace ce adânc străpung;

Eram împărat pe râu,

Un adevărat desfrâu.

Zimbrul, deși ponderat,

Nu-l opreai din cuvântat.

Ursul însă dispera,

Vorba lungă nu-ndura.

URSUL

– Zimbrule, treci la subiect.

Cine, cum ți-a fost nedrept?

ZIMBRUL

– Cum spuneam, ursul meu drag,

Prietenul meu fitofag,

M-asaltară toți deodată.

Aveau fața camuflată

Și crezut-au că sunt prost,

Iată că eu nu am fost.

Ce credeau, că n-am văzut

Niciodată un mamut?

Când m-am aruncat în ei,

S-au speriat ca niște miei,

Singurei s-au dat de gol…

Sute, mii de țepi, parol,

Au zburat spre pielea mea,

Dar nu te înspăimânta,

Că eu, vezi tu, sunt călit,

Din titan sunt făurit.

N-a pătruns niciun cuțit,

Eh, doar un ac afurisit

Lângă coadă, dar mai jos,

Totuși nimic serios.

Ursu abia se abținea,

Foc și pară transmitea.

URSUL

– Gata! Nu mai spune un cuvânt,

Că te mân la Duhul Sfânt!

Codrul se cutremură,

Văzduhul se înnegură,

Tot hotarul împietri,

Chiar și timpul se opri.

Realizând că s-enervă,

Ursul imediat oftă.

URSUL

– Un răspuns în cinci cuvinte:

Eu vreau dinte pentru dinte.

Vreau să mergi cu-această veste

La lupi, colo sus în creste.

Spune-le ce s-a-ntâmplat,

Cum nemilos ne-au atacat,

Să aștepte pierderi mari,

Spune-le de-acești tâlhari.

ZIMBRUL

– Ursule, ai mai aflat

De vreun altul agresat?

URSUL

– Taci și fugi, nu ezita,

Fă cum spun eu, fă așa!

Zimbrul nu fu lămurit,

Dar porni de urs gonit.

***

Tare nu se-ndepărtă

Când pe el ateriză

Șoimul, prădător de zi,

Ce gândea, nici nu-ndrăzni!

Maiestuos și elegant,

Iute, mândru, captivant.

Te mânca cu tot cu fulgi

Până să gândești să fugi.

Un aer mistic fumega,

(Să-i fii pradă parc-ai vrea).

Zimbrul se opri subit,

Chiar era nedumerit.

ZIMBRUL

– Șoimule, azi te-am văzut

Cum zburai nereținut,

Pe când pește prăduiam

La râul ce-l frecventam.

Spune-mi drept, ce urmăreai?

ȘOIMUL

– Zimbrule, ești beat, ce ai?

Azi am fost la stânci, doar știi,

Ți-am spus ieri că-s păsări mii,

Că în urmă eu eram,

Targetul nu mi-l făceam.

ZIMBRUL

– Și a mers, ai prins ceva?

ȘOIMUL

– Am prins, da, dar pana mea!

Când cu prada să revin,

Mi-au venit de hac. Amin!

ZIMBRUL

– Cumva gașca de arici?

ȘOIMUL

– Hai, pe bune? Fugi de-aici!

Nu am spus la nimeni chiar…

Oare ți-e familiar?

ZIMBRUL

– Și pe mine-au năpădit.

M-au furat, m-au ciruit…

ȘOIMUL

– Zimbrule, ce spui e grav!

ZIMBRUL

– Știu, mă ustură grozav.

ȘOIMUL

– Nu, nu asta vreau să spun,

Deși, ce curaj nebun;

Îți simt durerea, înțeleg,

Ce ne facem, drag coleg?

ZIMBRUL

– Zbori la urs și spune-i tot,

Zi-i că ăsta-i un complot

De arici organizat

Și că unul ne-a trădat.

ȘOIMUL

– Zimbrule, te-auzi ce spui?

Să zic asta ursului?

ZIMBRUL

– Șoimule, cum ne-au găsit?

Tu chiar crezi că au ghicit?!

Ăsta nu-i noroc curat,

Ăsta-i plan elaborat.

Câți alți or fi fost furați,

Câți tovarăși asaltați?

Zbori la urs dar, nu mai sta,

Vezi de ceilalți ce-ai afla.

Șoimul tare se-ncruntă

Și-ntr-o clipă se-nălță.

***

Zece mile mai avale,

Jderul fugea-n disperare.

Un rucsac trăgea cu dânsul,

Așa greu, că-l pălea plânsul.

La doi pași de el în spate,

Erau zeci de-arici, măi frate.

Fugeau după bietul jder

Ca magneții după fier.

Dar nu stați cu spaima-n sân,

Pe tot codru-era stăpân.

Era zelos, disciplinat,

Înțelept și devotat.

Și o șansă de avea,

Ar fi încercat (Oh, da!).

A tras stânga, a tras dreapta,

A-ncercat să-și schimbe soarta,

Dar se pare că-i un vis

Să reprimi ce ți-a fost scris.

Jderul se împiedică

Și șah mat, se termină.

Ce-a urmat, a fost grotesc,

Nu-i rost să vă povestesc.

Jderul, deși bătăios,

Scuturat fu serios.

Atâta muncă în zadar,

Scăpase întreg măcar.

***

În calea lungă spre bârlog,

Se-auzi un monolog,

Ceva-n cer se frăsuia,

Jderul însă bănuia.

Mai făcu doi pași incert

Până ateriză alert,

Pe o piatră lângă jder,

Bufnița, în plin mister.

Era o enigmă vie,

Nu îți arăta mândrie,

Nu trăda niciun necaz,

Nici furie, nici extaz;

Părea împotriva firii,

O maestr-a stăpânirii;

De îți arăta emoții,

Îți dădea mintea-n comoții.

BUFNIȚA

– Jderule, m-au atacat,

Jderule, tot mi-au furat,

Munca mea, trei zile-ntregi,

Jderule, mă înțelegi?!

JDERUL

– Bufniță, de mă-ntâlneai,

Nicio oră de-mi vorbeai,

Să știi, nu te-aș fi crezut

Tâlhărită de-un mamut.

Dar, pentru că și eu pății,

Știu că știi că știu că știi.

Bufnița încremeni.

Pentr-o clipă șovăi…

BUFNIȚA

– Când? Și tu, cum, azi, pe bune?

Ce ți-au luat și cât, hai, spune?

JDERUL

– În primul rând n-au fost mamuți,

În al doilea, erau mulți.

Așa mulți că nu riscai

Să mă facă evantai.

Scăpărai din piciorușe

Să fac slalom prin țepușe.

BUFNIȚA

– Ce țepușe, ce tot zici?

JDERUL

– Am fost atacați de-arici,

Bufniță, tu n-ai văzut?

BUFNIȚA

– Toți aveau măști de mamut.

JDERUL

– Ai scăpat intactă dar.

BUFNIȚA

– Scuturată temporar…

Nu era să mă omor,

Le-am cedat prada ușor.

Sunt fragilă așa încât

Mă doboară și-un strănut.

JDERUL

– Bufniță, stai liniștită,

Nu-mi fi mie explicită.

N-aveai nicio șansă biată,

Asta-i crim-organizată.

BUFNIȚA

– Jderule, ce bine zici,

De-aveam șanse, erau mici,

Ba erau inexistente,

Mă mâncau cu tot cu fente.

JDERUL

– Nicio vină n-avem noi.

BUFNIȚA

– Da, să mergem înapoi,

Să-l avertizăm pe urs.

JDERUL

– Pregătește-ți un discurs…

***

În mijloc de codru des,

La bârlog “ales, ales!”.

Vulpea, roșie, moțată,

Era toată inflamată,

Din urechi până-n lăbuțe,

Parcă plutea pe pernuțe;

Rafinată, populară,

De-o subtilitate rară;

Blândă ca o zi de mai,

Aproape chiar că o credeai.

Acum șchiopăta puțin,

Furioasă pe deplin.

La bârlog prima sosi,

Nimeni nu era (Ce zi!).

Pân’ să mai blesteme-odată,

Veni vidra, spume toată.

VIDRA

– Vulpe, te rog să nu-mi zici

Că ți-au copt-o opt arici.

VULPEA

– Douăzeci m-au atacat,

Alții opt doar s-au uitat.

VIDRA

– N-am văzut de când sunt vie

Atâta grosolănie.

Să te-atace, să te fure,

Ca haiducii în pădure.

VULPEA

– Ca haiducii, bine zici,

Episodul cu arici

Nu e decât regizat.

Vidră, e premeditat!

Nu cred în coincidențe,

Nu în astfel de-ocurențe.

Vidra era antrenată,

Glasul dulce, captivantă;

La conflicte avea har,

Un soi de parlamentar;

Era dură dar suavă,

Ca un desert cu otravă,

Combinație de nișă

Dintr-un spartan și-o gheișă.

VIDRA

– Ce să facem, vulpe, acum?

Fără foc nu iese fum.

Ceva tot s-a întâmplat,

Pe unul tot am supărat.

Unul dintre noi sau toți

Provocat-am pe-acești hoți.

VULPEA

– Zi ce vrei, dar eu tot cred

Că ceva aici e putred.

Chiar de noi am provocat,

Prea rapid au ripostat.

Au știut locuri exacte,

Organizați ca la carte.

Pe tine unde te-au găsit?

VIDRA

– La balta dinspre răsărit.

Ce-i drept, a trecut ceva

De când n-am mai dat la ea.

Și prinsesem un crap bun,

Mor de ciudă, mor îți spun!

VULPEA

– Cine mai știa c-ai fost?

VIDRA

– Era scris în fișa-post.

VULPEA

– Deci oricine putea fi…

VIDRA

– Nici prin cap nu mi-ar trăsni,

Să bănuiesc unul din noi

Ca fiind un marțafoi.

VULPEA

– Ooo, ba să crezi c-așa-i,

De-l prind e amar și vai!

BURSUCUL

– Pe cin’ să prinzi? se auzi

Un mic prădător de zi.

Prădător, nu-i realist,

Mai degrab-oportunist;

Să îi spunem un haiduc,

Acestui mititel bursuc.

Se credea bun analist,

În esență idealist;

Găsea metode diferite

La probleme-obișnuite;

Responsabil, hotărât,

Nu-ți sărea cu ghiara-n gât,

Nici de îi greșeai fierbinte;

Liniștit era, cuminte.

Acum, din teren venea,

Era vesel, chiar zâmbea.

VULPEA

– Pe cin’ să prind? Pe trădător,

Cel ce ne-a vândut ușor.

Apropo, de unde vii?

BURSUCUL

– Ce, n-arăt cum c-aș munci?

Cine ne-a vândut și cui?

Lucrul ăsta vreau să-mi spui.

VULPEA

– Eu și vidr-am fost furate,

Fugărite ca de moarte,

Când ne întorceam aici,

De zeci, sute de arici,

Dar tu pare c-ai scăpat,

Ai avut noroc curat,

Sau astăzi n-ai prins nimic?

BURSUCUL

– Ba am prins un crap voinic.

Din rucsac bursucul scoase

Crapul în carne și oase.

Vidr-aproape leșină

Când văzu cât semănă.

Îi sări la gât nervoasă.

VIDRA

– Acest crap este de rasă,

Nu-l găsești decât la baltă,

Unde-am zona alocată.

Cum se face că-i la tine?

Ce răspunzi, gândește bine!

BURSUCUL

– Vidră, stai, mărturisesc,

Să te mint, nici nu-ndrăznesc.

Cum mă întorceam acasă,

Dup-o zi nenorocoasă,

Soarta mi se revanșă.

În calea mea se arătă

Un arici singur, pierdut.

Atâta pradă a avut.

Eu aș-am considerat,

Chiar așa i-am explicat:

E și prada mea, a lui.

Mi-a zis să-mi pun pofta-n cui;

Așa că i-am luat-o toată,

Nici c-o bănuiam furată.

Vidra îl eliberă.

Vulpea îl analiză;

Departe de a fi surprinsă,

Chiar era deloc convinsă.

PISICA SĂLBATICĂ

– Conform teoriei tale,

Sunt și eu o trădătoare.

(Fu tăioasă pisicuța)

Ce taci? Ți-am mâncat limbuța?

Să-ntinzi degetu-i ușor,

Dar să crezi, te vrei martor;

Vrei cu ochii tăi să vezi,

Ai nevoie de dovezi…

VULPEA

– Nu ți-e judecata clară,

Ba, îți e imaginară.

Încearcă să pui accent

Mai mult pe raționament.

VIDRA

– Are prada mea furată,

Sări vidra iritată.

Orișicât ai încerca,

Ciudat tot îți va părea.

Care-s șansele, măi frate,

S-aibă ăsta mic dreptate?

ȘOIMUL

– Eu nu văd de ce-ar minți,

Din spate șoimul glăsui.

Tot ce-a spus am auzit,

Eu îl cred, nedovedit.

Ba mai mult, mă bucură

Că ce-i al nost recuperă.

Și pe mine m-au prădat,

Zimbrul, nici el n-a scăpat.

Deci noi patru, cel puțin,

Împărțim acest destin.

Sunt imună l-aberații,

Eu nu cred în conspirații,

Nu concep act de trădare,

Cred în noi, în fiecare!

Unde-i ursul, el ce-a spus?

VIDRA

– Nu știm, pe teren e dus.

ȘOIMUL

– Cu el trebuie dezbătut

El va ști ce-i de făcut.

JDERUL

– Dragilor, ce bine-mi pare

Că sunteți aici. E jale!

Năvăli bârlogul jderul,

Ca în flăcări pompierul.

Bufnița era și ea.

BUFNIȚA

– Doamne, câtă lume rea!

Să ne-alerge, să ne fure,

Să ne-atace ca-n pădure…

JDERUL

– Și sunt arhi-numeroși,

Geme codrul de țepoși,

Aveam prada cea mai multă,

Treceam targetul de sută.

BUFNIȚA

– Și eu mult vânat aveam,

Obiectivul mi-atingeam;

Cea mai bună zi în luni,

Dacă nu de spurcăciuni.

Atât bufnița, cât jderul,

Volatile ca eterul,

Eclipsaseră bârlogul;

Vulpea preluă dialogul:

VULPEA

– Bine ați venit acasă,

Vorbeam de omul cu coasă

Și de cel ce-l va-ntâlni,

Când îl vom descoperi.

Petrecerea n-a fost privată,

Toată ceat-a fost somată,

Mai puțin unul sau doi,

Nu-i bizar, hai spuneți voi?

Jderul nu găsea cuvinte,

Bufnița zăcea cuminte,

Când, fără avertisment,

Izbucni-ntr-un râs strident.

BUFNIȚA

– Și pe voi v-au? Vai, ce bine!

Adică nu, e rău, în fine,

Vreau să zic că m-am speriat

Că am doar eu de explicat…

Să spun drept, de urs mi-era,

Că poate nu mă-nțelegea.

VULPEA

– Bufniță, cum ți se pare,

Cum bursucul scăpă oare?

Ba mai mult, avea cu el

Prada vidrei. E fidel?

PISICA SĂLBATICĂ

– Tot susții că-i vinovat…

De ce-l vrei, Vulpe, acuzat?

Pisica interceptă

Un moment tăcut urmă.

PISICA SĂLBATICĂ

– Nu cumva ești tu aceea

Ce ai dat hoților cheia?

Cine-acuză-i vinovat…

VULPEA

– Ești nebună de legat.

Înseamnă că și tu ești,

Singură te-nvinovățești

Acuzându-mă pe mine,

Vulpea se încinse bine,

Ce îl aperi pătimaș?

Îi ești cumva copărtaș?

Pisica toată se zburli,

Vorba asta nu-i prii;

Iute-și scoase ghiarele,

Se priveau ca fiarele;

Vulpea din dinți scrâșni,

Pregătită de-a sări.

Atunci șoimul se-nălță

Și din aripi scutură.

ȘOIMUL

– Ați înnebunit cu totul?

Ne-au băgat în casă mortul.

Furtul e o mică parte…

Ei doresc a ne desparte,

S-aibă codrul pentru ei.

Nu-i lăsați pe-acești mișei

Să ne controleze soarta,

Încetați acum cu cearta!

Ba mai mult, să vă-mpăcați,

Tuturor ne datorați.

Suntem toți un organism,

Chiar și unul de-ar ceda,

Întregul grup ar colapsa.

Astea-s legile firești,

Vrei nu vrei, ești cine ești.

Vulpea lăsă jos privirea,

Vidra se pierdu cu firea,

Pisica se liniști,

Bursucul se poticni,

Jderul, bufnița-nlemniră,

Pe toți vorbele-amuțiră.

Ca o dramă ce s-oprise,

Cu actorii în culise,

Unde era adevărat,

Fără roluri de jucat.

Fu o clipă de magie,

Un moment lung cât o mie.

Întrerupt apoi de urs,

Ce păru că a parcurs

Cale lungă pân’ la ei;

Răsufla ca vântu-n zmei.

URSUL

– Unde-i zimbrul, n-a ajuns?

Nu veni niciun răspuns.

Șoimul se apropie de urs,

Avea un întreg discurs;

Spuse blând, caracteristic,

Într-un fel, aproape mistic.

ȘOIMUL

– Nu știu câte ai aflat,

Dar multe s-au întâmplat.

Ia un loc și îți voi zice,

Nu e cu final ferice.

Pe măsură ce află,

Ursul fața își schimbă,

Zeci de stări el tranzită,

Până când se ridică.

URSUL

– Stop! Am auzit destul.

Mă tem că-i doar un preambul,

Mă tem că se va repeta

Dacă nu vom riposta.

Nu cred c-avem trădători,

Ci foarte mulți urmăritori.

Cum să știe așa bine,

Cine pleacă și când vine?

Între timp veni și zimbrul

Și pe cel mai dulce timbru:

ZIMBRUL

– Ursule, de la lupi vin,

Le-am spus de al nostru chin

Și-am cerut înțelepciune.

URSUL

– Ce-au zis șefii, haide spune!

Ne-au dat binecuvântare,

Sau măcar ne-au dat crezare?

ZIMBRUL

– N-au fost deloc mulțumiți,

Cumva, chiar îndreptățiți;

De luni bune n-am făcut

Targetul, dar au tăcut.

Și că, de vrem univoc,

În pădurea lor un loc,

Două zile ne mai lasă

S-adunăm tot (e o farsă?).

Și-au mai zis apoi ceva,

Dar rost n-are a-ți repeta,

Poți și tu să îți închipui…

URSUL

– Nu-ți fă griji pentru nimicuri.

Dragilor, să fim uniți,

Să nu ne lăsăm răzbiți.

Avem timp, chiar de-i puțin,

Să schimbăm acest destin.

Suntem zece prădători,

Cei mai mari cutezători;

Suntem zmeii fermecați,

Suntem ciuma din Carpați!

Împreună stăpânim

Tot pământul unanim.

Aer, apă și uscat,

Dominăm acest regat.

Suntem prădători de zi,

Suntem prădători de noapte,

Împreună pân’ la moarte!

Aricii nu ne dau fiori,

Zic să-i atacăm în zori,

Să luăm tot ce ne-au furat,

Să luăm tot ce au furat,

Lupilor să arătăm

Cin’ suntem, cât valorăm.

RÂSUL

– Ăsta-i planul conceput

De tine, de la-nceput?

O voce aspru răsună,

Ecouri eliberă;

Toți priviră la intrare

Spre această arătare,

Ce ușor înainta

(Era cel ce mai lipsea).

JDERUL

– Râsule, vai, cum arăți,

Ce ți-or fi făcut, mai poți?

Sângerezi de peste tot…

RÂSUL

– Nu suntem cărți de tarot,

Să ne joci așa cum vrei,

Eu refuz să fiu Grivei.

PISICA SĂLBATICĂ

– Râsul s-a lovit la cap

Dați-i Xanax din dulap.

Ce te doare, puiule,

Capul, pieptul, labele?

RÂSUL

– Ești departe de-a afla…

Ce mă doare-i inima;

Și pe voi o să vă doară,

Căci am fost toți trași pe sfoară.

Ne-a vândut unul din noi.

VULPEA

– Ah, ce soare după ploi,

Cine-a fost? Hai, spune tare!

RÂSUL

– Acel dintre noi mai mare.

VULPEA

– Te referi la…? N-are cum!

Ai băut ceva parfum?

RÂSUL

– Haide, ursule, de neagă,

E aici echipa-ntreagă.

Hai că-ți ușurez eu treaba,

Grăiesc eu la toată pleava:

Dimineață, bolșevicii

M-au înconjurat (aricii);

Dup-o sângeroasă luptă,

Blana de pe mine, ruptă,

Prefăcut m-am leșinat.

Lângă mine s-au scăpat,

Au zis de al nostru urs,

Că de fapt chiar el i-a pus

Să ne fure – le-a dat ponturi,

Am trecut prin mii de șocuri.

ȘOIMUL

– De unde știi că nu mințea?

Poate teatrul nu-ți credea.

RÂSUL

– Să cred așa am vrut și eu,

Dar mi l-a scos Dumnezeu

Pe acel arici în cale.

După ce l-am rupt de șale

(Și un dinte i-am plivit),

Totul a mărturisit.

Știu că sună încredibil,

Pentru unii, chiar penibil.

Toată sala căzu mută,

Se stârni mare dispută.

Ursul privea împietrit.

Ar fi părut că a vorbit,

(Ochii lui chiar și-au dorit)

Dar gura-i sunet n-a stârnit;

Iar buzele-i jucau plăpând,

Părea sugrumat de-un gând

Ce căuta ființă,

Dar nu găsi putință,

Nu deodată cel puțin,

Ci imediat dup-un suspin,

Urmat de un profund inspir

Ce cascadă în lung delir.

URSUL

– Ingrați atotnemulțumiți,

Să m-acuzați voi socotiți?!

Eu v-am făcut cine sunteți,

(De vă considerați măreți),

Eu v-am ales cu laba mea,

Doar ceru-mi știe munca grea,

Non-stop, clipă de clipă,

Să fac din voi echipă.

Ați fost mai mult de ce-am sperat,

Ați fost un vis ce-am realizat;

De nimeni dubii n-am avut,

Am reușit căci am crezut,

În toți: în voi și-n mine

Și-acum voi mă… rușine!

Rușine să vă fie!

Loiali să-mi fiți fost mie,

Cu-atât mă mulțumeam,

Atâta tot voiam,

Dar mi-ați răpit și asta…

Mi-au spus că suntem basta!

O clipă ursul se opri,

Furia-ntreagă-și stăpâni

(Suflarea era mută,

Captivă în derută).

Continuă c-o voce rară,

O duioasă glăscioară.

URSUL

– Mi-au spus că vom fi lichidați,

Din pădure alungați

De întreagă flota,

Dacă nu ne facem cota.

Că toate haitele vor ști,

Pe viață interziși vom fi

Și alți ne vor lua locul,

Puteți concepe șocul?

Să fim considerați dușmani,

Când eu, fidel atâția ani,

Le-am fost fără pretenții,

Au astfel de intenții?!

Nu, trebuia făcut ceva,

Pe voi nu vă puteam risca,

Așa că, fără a vă spune,

Pornit-am o misiune

Să dezvolt cel mai bun plan.

Și să combați un șarlatan,

Nu duci o luptă dreaptă

(La asta el se-așteaptă).

Gândește-așa cum face el

Și fă precum cel mai mișel.

În dragoste și în război,

Îți e permis orice noroi;

Și cel mai fraier tu să fii

De nu întocmești strategii…

PISICA SĂLBATICĂ

– Hai că bancu-i bunicel,

Vorbi pisica peste el,

Noi ne certam chiar fără rost

Și când colo, ursu-a fost.

Viața nu-i fără sarcasm,

Asta-i intrigă de basm.

Izbucni în râs subit

(Nimeni altul n-a-ndrăznit).

URSUL

– Eu sunt șef și am să fiu,

Planul este bun, o știu.

Credeți și aveți răbdare,

Planul meu e cel mai tare:

Ne vom recupera prada,

Vom lua totul ca tornada,

Lupilor, apoi, v-om duce,

Să ieșim toți din răscruce.

Nici aricii nu se-așteaptă,

E-o mișcare înțeleaptă.

Ochii ursului sticleau,

Aprobări distins cerșeau.

Râsul, însă, tocmai el,

Se-arătă placid, tembel.

Apoi izbucni intens

Într-un râs volens nolens.

RÂSUL

– Ursule, ce-am să îți spun,

Te va dezola profund.

Aricii tăi se gândiră

(Lucru care nu mă miră):

Dacă de noi te-ai lepăda,

Pe ei de ce nu i-ai trăda?

Oricât de neghiobi aricii,

Ți-ai subestimat amicii.

Ia și-ngroapă-acum securea,

Căci au părăsit pădurea.

URSUL

– Nu se poate! Îi voi găsi,

Planul meu nu va greși!

Atât a mai spus, c-apoi,

A luat drumul înapoi.

Val-vârtej a dispărut,

Lăsând tot poporul mut,

Ba, pe unii, gură-cască.

VIDRA

– Cred că are să ne pască

Un pericol foarte-foarte,

Soră cu a noastră moarte.

VULPEA

– Mâine vom fi toți mâncați,

Începeți să împachetați.

ȘOIMUL

– Și unde-ai vrea să o tăiem?

Codrul ăsta-i tot ce-avem.

Să rămânem, să luptăm!

PISICA SĂLBATICĂ

– Șoimule, vrei să crăpăm?

BUFNIȚA

– Și eu zic să dispărem,

Lupii ăștia-s un blestem,

Un coșmar, o piază rea,

Niciodată n-om scăpa.

ZIMBRUL

– Păi și-atunci de ce fugim?

Eu zic să stăm, să lămurim.

Oftară toți prelung și greu,

Rugând pe bunul Dumnezeu,

Să țină-n lesă moartea,

Să treacă teferi noaptea.

***

În dis-de-dimineață,

După un nor de ceață,

Cinci lupi se arătară

Și toți cinci în cor urlară

(Puteai crede, din bârlog,

Că se urlă necrolog).

Dar cei nouă s-au-nșelat,

Lupii au venit c-un pact;

Cel mai mare dintre ei

Luă cuvântul de-obicei.

LUPUL

– Haideți, nu vă fie teamă!

Am venit de bună seamă,

Să facem împreună

(Pentru o viață bună),

Un plan zdravăn, ca la carte,

Să mergem mai departe.

Ursul a mărturisit tot,

Și-acum știm de-al lor complot;

Aproape că l-am despicat,

Dar nu, doar l-am alungat.

Voi, sărmanii, n-ați știut

Ce șef șmecher ați avut.

De aceea, vă iertăm

Și vrem să cooperăm.

Am pus ursului în cârcă

Tot ce am avut de furcă.

Deci, de azi sunteți iertați,

Da, luați și vă bucurați,

Chiar trei zile vă lăsăm;

După care v-așteptăm

Să urcați la noi în creste –

Vom scrie altă poveste;

Știu că mândri ne veți face.

Pace vouă, dobitoace!

Dar de unde bucurie

La cei nouă să le vie?

Mai mult erau deprimați,

De deznodământ mișcați.

Se priviră cu-nțeles,

Simțeau că nu au de ales;

Simțeau că nu mai sunt un tot,

Iar cursa lor, fără pilot.

S-au îmbrâncit și și-au zâmbit,

Ca mici copii au chicotit,

Căci realizară – fără urs

Așa mult drum n-ar fi parcurs;

Și făr-a mai privi-napoi,

Toți nouă au plecat convoi,

Să caute pe al lor urs.

***

Nu știu cât timp s-a scurs,

Dar cu el s-au reunit

Și-mpreună au găsit

O pădure fără lupi,

Înțesată de mulți stupi

Ce-așa multă miere-aveau,

Ca vulcanii erupeau.

Și iată, deci, c-o soartă grea

Chiar se poate redresa.

***

Unde-i unul, nu-i putere,

Unde-s zece, nu-i durere.

Suntem oameni mântuiți

Atunci când suntem uniți.

Poți gusta din nemurire

Când oferi în jur iubire.

*****

No Comments

Post A Comment

O lume nouă în fiecare săptămână
Te anunțăm noi când apare.
Încalecă!
Nu-ți fă griji, poți descăleca oricând.