Poveschite | Aptitudini împărătești
378
single,single-post,postid-378,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
poveschita-aptitudini-imparatesti

Aptitudini împărătești

A fost odată ca niciodată doi împărați ce domneau peste tot pământul – Roșu și Verde. După o viață de tensiune și neînțelegere, cei doi au hotărât să lase armele jos și să găsească rost de armonie. Mai ușor zis decât făcut, cei doi bătrâni au hotărât să-și cunune fiii și fiicele și să le lase lor împărățiile. Nu întâmplător, Verde Împărat avea trei fii și Roșu Împărat, trei fiice; astfel au organizat o nuntă mare peste ambele împărății să binecuvânteze tinerii însurăței.

Au venit oameni din toate colțurile, cu felurite cadouri, să se bucure de promisiunea unui viitor mai bun. Desigur, fiecare dintre flăcăi primiseră mâna celei ce i se cuvinea după vârstă, astfel băiatul cel mare o luă pe fata cea mare, cel mijlociu făcuse cuplu cu cea mijlocie și mezinul cu mezina. Erau tineri, frumoși și sclipitori și oamenii erau mulțumiți cu oricare dintre ei ca și împărați. Dar nu și părinții înțelepți. Ei au organizat un mod prin care să descopere cuplul cel mai potrivit conducerii.

Așa că tații lor au trebuit să-i caute de aptitudinile cele mai potrivite tronului și pentru asta au creat un test.

Două săptămâni după marea nuntă, aceștia au anunțat cuplurile roiale să se prezinte dis-de-dimineață în curtea cetății. Fiii cei mari au gândit că părinții vor să vadă pe cei mai dornici și astfel au dormit chiar în locul de adunare. Cei mijlocii au venit și ei cu ore înainte de răsărit și au așteptat cuminți pe tații lor. Doar cei mici au ajuns odată cu împărații.

Verde Împărat bătu un clopote mare și le ordonă atenție. Le spuse că sunt trei mari probe și cine trece peste toate trei, doar aceia vor obține tronul. Urmă să le poruncească fiilor săi să vâneze cea mai fioroasă bestie din împărăție, dar îi avertizase că au doar o zi la dispoziție; și să facă bine să nu vină cu mâna goală. Flăcăii se sfătuiră bine cu mândrele lor și, binecuvântați de acestea, luară drumuri diferite.

Către noapte, Roșu Împărat își vizitase fiicele. Întâi trecu pe la fata cea mare, care era la fereastră, privind munții îndepărtați. Împăratul o mângâie părintește pe cap și-i sărută fruntea.

– Ești curioasă ce-a vânat?

– Nu. Știu ce a vânat. Sunt curioasă dacă e alegerea potrivită.

Bătrânul o invită să șadă și îi spuse următoarele:

– Trei pui de vulturi sunt în cuibul lor, pe stâncile înalte și primejdioase. Unul dintre ei hotărăște să sară. Câți au mai rămas în cuib?

Fata răspunse fulgerător că doi. Bătrânul îi luă mâna și o sărută. O lăsă și plecă la fata cea mijlocie. Pe aceasta o găsi întinsă în pat, înfulecând un strugure. Se apropie de ea și îi sărută una din mâini.

– Nu ești curioasă ce a vânat soțul tău?

– Soțul meu e cel mai potrivit să conducă împărăția, tată. Nu mă îndoiesc de el.

Bătrânul zâmbi și îi spuse:

– Trei pui de vulturi sunt în cuibul lor, pe stâncile înalte și primejdioase. Unul dintre ei hotărăște să sară. Câți au mai rămas în cuib?

– Nici unul.

– Cum așa?

– Ceilalți doi au sărit după primul.

Împăratul zâmbi și îi sărută obrazul. O lăsă și pe aceasta și continuă spre cea mică. Surpriza lui fusese mare când mezina nu era de găsit. I-au trebuit câteva runde de castel să dea de ea. Era în capelă, rugându-se cu patimă. Bătrânul se așeză lângă ea să își tragă sufletul. Văzându-l, fata se așeză lângă el, lărgind un zâmbet de invidiat. Împăratul o trase de obraji pișicher.

– Ce faci tu aici? Te rogi ca soțul tău să vâneze fiara potrivită?

Fata zâmbi și îl îmbrățișă pe tatăl ei.

– Nu există fiara potrivită. Mă rog să își dea seama de lucrul acesta și să vină întreg acasă.

Ochii împăratului luceau de fericire. Continuă a spune:

– Trei pui de vulturi sunt în cuibul lor, pe stâncile înalte și primejdioase. Unul dintre ei hotărăște să sară. Câți au mai rămas în cuib?

Mezina se scărpină în cap indecisă.

– A hotărât doar? întrebă pe bătrânul mut de orice expresie. Toți trei, tată, că doar n-o fi suficient să hotărăști, trebuie să și faci.

Împăratul o strânse în brațe și o lăsă la rugile ei fără să mai adauge nimic.

Dimineața devreme, parcă vorbiți între ei, cei trei fii se întoarseră odată. Împărații și fetele erau acolo, așteptându-i. Cel mare, sângerând din patru tăieturi, trăgea din urma lui leșul unui urs uriaș. Îl trânti mândru în fața tatălui său, spunându-i:

– Nu doar că-i cea mai fioroasă bestie, dar e și cea mai rară.

Fata cea mare își arătă dinții după un zâmbet plin de satisfacție. Fiul cel mijlociu, mușcat de ambele picioare și mâini, aduse înaintea împăratului trupul neînsuflețit a unui lup alb. Grăi tatălui său:

– Eu nu cunosc o bestie mai fioroasă ca o mamă lup.

Apoi scoase de la spate doi bulgărași de zăpadă de nici trei luni pe care îi oferi soției sale îmbujorate. Aceasta îl răsplăti cu un sărut înfocat. Fiul cel mic se apropie cu mânile goale de împărat. Se înclină înaintea uimirii lui și îi spuse:

– Am găsit cele mai fioroase bestii, tată, așa cum mi-ai poruncit. Dar nu am putut să le ucid, căci dacă o făceam, eu deveneam cea mai fioroasă bestie. Așa că ți le-am adus vii. Iată-le!

Mezinul arătă cu degetul spre cei doi frați ai săi, ciufuliți, murdari și plini de sânge. Împăratul abia își stăpâni hohotele ce-l încercau. Fiica cea mică era plină de mândrie. Îi sări una-două în brațe și-l sărută. Câștigase și aprecierea împăratului Roșu, se vedea pe fața lui.

Dimineața următoare, a doua probă îi aștepta pe cei șase plozi imperiali. De data aceasta luă Roșu Împărat cuvântul. Le explică junilor că cei ce vor tronul, vor trebui să caute cel mai înțelept om din împărăție și să-l convingă să le fie sfătuitor, oferindu-le doar o săptămână pentru asta. Zis și făcut. Cele trei cupluri porniră pe drumurile lor.

O săptămână mai târziu, cei doi împărați se uitau cu suspans la odraslele lor cum se apropiau. Primii erau cei mijlocii, care făcură o plecăciune înaintea lor, apoi băiatul spuse, trăgând un om în armură după el:

– L-am adus pe generalul tău cel mai neînfricat, tată. Experiența sa îl face cel mai înțelept om din împărărție.

Împăratul îl privi pe general și îl întrebă:

– De ce ești aici, generale?

– Să servesc viitorul împărat, spuse acesta mândru.

– Și ce-ai să te faci dacă nu vor fi războaie de purtat? îl întrebă pe fiul său și aruncă privirea către următorul, cel mare.

Acesta înaintă către el cu un zâmbet larg. Spre uimirea tuturor, nu îl însoțea nimeni.

– Tată, am căutat și am căutat, dar mai înțelept ca măria ta nu am găsit. Așa că am hotărât să cer sfaturi de la tine atunci când voi fi eu la cârma împărăției.

Părea că și-a învățat lecția. Fata cea mare era dincolo de mulțumită cu cele spuse de soțul ei. Verde Împărat zâmbi călduros.

– Și ce te-ai face când eu nu voi mai fi?

Nici nu-l lăsă să răspundă că își întoarse fața către mezinii familiei. Aceștia veniră în fața părinților de mână. El spuse:

– Tată, noi am cutreierat pământul nu după înțelepciune, ci după cunoaștere. De la bun început am realizat că persoana pe care voiai să o caut era lângă mine deja și are suficientă înțelepciune cât să mă sfătuiască corect.

Inima soției sale creștea ca o pâinișoară. La fel și ochii celor doi împărați. Noaptea aceea fusese neagră și îngândurată pentru fiii și fiicele mari, dar și-au păstrat speranța până la capăt. Dimineața următoare se anunțase ultima probă.

Când se crăpă de ziuă, fiii lui Verde Împărat se treziră singuri. Ieșiră toți afară la locul de întâlnire. Tatăl fetelor le explică că acestea erau pe insula Venin, o insulă izolată plină de șerpi, iar cel care o va salva și aduce la castel primul pe soția lui, acela va câștiga.

– Mare atenție, le-a spus, este o singură barcă care poate ajunge pe insulă și nu poate suporta decât doi oameni odată.

Nici bine nu termină și flăcăii o rupseră la fugă, împiedicându-se unul de celălalt. Cel mai rapid fuse cel mic, care cunoștea cel mai bine drumurile. Își făcuse un avans chiar frumușel. Într-adevăr, o singură barcă aștepta spre insulă, așa că cel mic o dezlegă și se porni pe apă înainte ca cei doi să-l ajungă din urmă.

În altă jumătate de oră, mezinul își ancoră barca pe insulă. Din partea cealaltă, frații cei mari ajunseră și ei și își trăgeau sufletul gândindu-se la alte soluții. Dar punguța cu idei epuizase și până să găsească ceva, din depărtare se zărea barca întorcându-se.

Mare le-a fost uimirea când cei doi frați au văzut că în barcă se aflau doar soțiile lor. Atunci și acolo, cei doi au realizat puterea de sacrificiu al fratelui lor. Fiul cel mare a luat barca și i-a dat repede spre insulă să-l salveze. Tentația fuse prea mare și cel mijlociu nu i-a rezistat. A luat-o pe soția sa și au mâncat pământul până la tații lor.

– Am reușit! căzură în genunchi în fața împăraților.

Părinții erau negri de supărare. Roșu Împărat se apropie de ei:

– Ce-ați reușit? Să scăpați de frații voștri?

– Sunt în spatele nostru, spuse fata mijlocie.

– Mă tem că nu sunt, zâmbi strâmb bătrânul împărat.

Atunci, din spatele împăraților, își făcură apariția mezinii.

– Voi? Când ați ajuns? Cum? se miră cel mijlociu.

– Știu pământurile astea ca pe palmele mele. Mai era o ieșire de pe insulă.

Din urmă veniră și ceilalți mari cu capurile plecate. Își acceptaseră soarta. Dar cei doi împărați îi întâmpinaseră cu mai mult decât bucurie pe aceștia. Îi întâmpinaseră cu coroanele. Uimirea îi invadase curând. Cum era posibil ei, ultimii ajunși, să fie aleșii?

– Fratele tău mijlociu nu a înțeles proba aceasta și cel mic nu dorește tronul. Nu l-a dorit de la bun început, îi explică Verde Împărat, așezându-i coroana pe cap.

Ce s-au mai îmbrățișat cu toții, parcă nu se mai văzuseră ani la rând. Urmară trei zile de petrecere și voie bună și mai departe nu știm, dar zvonurile ne dau de înțeles că au domnit mult și bine.

No Comments

Post A Comment

O lume nouă în fiecare săptămână
Te anunțăm noi când apare.
Încalecă!
Nu-ți fă griji, poți descăleca oricând.