Poveschite | Cina cea fără de taină
392
single,single-post,postid-392,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
cina-cea-fara-de-taina

Cina cea fără de taină

Nistor, un bărbat la 40, ce purta o musteață deasă neagră, îmbrăcat cu hainele cele mai bune, își chinuia talentul cu o sticlă de vin roșu. Marilena, soția lui, construia o cetate din salata boeuf, și ea la fel de ferchezuită.

– Ce tot faci cu sticla ceea, Nistore? Ia și așează pe masă tacâmurile că ne-or prinde nepregătiți.

– Eh, na! Și ce dacă? Doar nu-s împărații țării…

– Nistore, te rog eu, nu începe cu gărgăunii tăi, nu acum. Așează-le frumos, da?

Femeia îi împinse în piept un pumn de furculițe și linguri. Soțul o privi ușor nemulțumit dar se conformă îndată. Grăi din sufragerie:

– Of, of, of, cum ești tu vândută reputației…

Marilena nici că-l băgă în seamă. Cu o ultimă șpăcluială izbăvi și cu salata. O așeză în mijloc, că doar acolo mai era loc pe masa arhiplină. Ce mai, un belșug exagerat pentru doar patru farfurii.

Trei bătăi subțiri și una puternică se făcură auzite la ușă. Nistor zâmbi.

– Au ajuns.

– Nu sta, mergi de le deschide, că doar tu ești bărbat.

Nistor își așeză gulerul la cămașă și porni la ușă. Priponi un zâmbet larg și deschise ușa. Un domn și o doamnă, și mai gătiți decât ei, întinseră mâinile să salute cum se cuvine gazda.

– Dar bună seara, domnii mei!

– Năseara, vecine! îl luă în brațe și-l bătu bine pe spate domnul mai mic de statură și mai grăsuț.

Soții de la patru, Brândușa și Carol, erau din aceeași generație ca și cei doi. Brândușa, o blondă naturală, îi întinse mâna și Nistor o sărută privind-o în ochi câteva clipe de parcă doar ei mai erau pe lume. Veni și Marilena, care primi o pereche de săruturi pe ambii obraji și de la unul și de la celălalt.

– Dar ce bine arătați… Carol ai mai slăbit? întrebă Marilena.

– Eh, un pic așa…

– Ba s-a îngrășat, sări din spate Brândușa pe un ton murat.

Carol o răsplăti cu o privire usturătoare, apoi îl apucă de braț pe Nistor.

– Nistor se ține bine. Cum faci, vecine, care-i secretul?

– Ei, secretul… Nu e niciun secret. Doar știi și tu, un om însurat e un om responsabil… izat.

Izbucni într-un râs lacom de parcă nu o mai făcuse de săptămâni întregi. Carol, și el, se înecă în propriile hohote. Doar fetele îi priveau ca pe niște copii ghiduși.

– Hai, Brândușa, vino să ne așezăm.

– Te rog, vreau să fumez o țigară înainte, își scoase tabachera din geantă și o scutură înaintea Marilenei.

Aceasta zâmbi și îi arătă calea spre balcon. Nistor îl pofti pe Carol în sufragerie și îl așeză la masă.

– Ce servești, dragă domn? Un vin de casă sau un vin de cramă?

– Vecine, am o jenă în stomac de mă ține de dimineață. Iartă-mă, dar ceva mai tare n-ai?

Nistor descoperi un rânjet.

– Așa mai vii de-acasă, Carole. Te încercam doar. Am o țuiculiță de-ți curăță toate mațele.

– Adu-o vecine, ce mai stai? bătu din palme Carol și le frecă bine.

Nistor apăru îndată de parcă era pregătită sticla. Turnă și lui și vecinului său și ciocniră bucuroși. Apoi începură să discute despre serviciile lor și numai bine când umplură din nou paharele, apărură și nevestele într-o horă de hohote. Se așezară și ele.

– Vai, Marilena, dar de ce te-ai deranjat în asemenea hal?

Marilena lăsă privirea jos și zâmbi timid.

– Ei, ce deranj? E o nimica toată, zău. Hai mai bine să mâncăm, că friptura din cuptor e gata să urle.

– E nemaipomenit, chiar excelent, Marilena! îi transmise Carol cu gura plină. Ai o soție excepțională, Nistor! Felicitările mele.

– Ți-ai găsit pe cine să feliciți, spuse Marilena privindu-l pe soțul ei ca pe un ingrat. Nu știe el să aprecieze.

– Niciun soț nu știe, Marilena, se băgă și Brândușa servind din salata boeuf. Sunt cu gura mare la început și apoi…

– Și apoi ce? sări Carol pe gura rea încurajat de zâmbetul lui Nistor. Și apoi ce? Nu mai plătește curentul, căldura, mâncarea? Ehe, acum o mie de ani asta era bogăție curată. Așa e, vecine?

– Cui să te plângi, când n-ai cui?… continuă Brândușa mai mult în sinea ei.

Nistor puse mâna pe sticla de vin și se ridică să servească invitații.

– Eu zic să lăsăm glumele la final, nu-i mai bine așa?

Începu cu Brândușa, care îi mulțumi cu un zâmbet călduros, apoi îi turnă lui Carol, care își clăti gura cu el că aproape dădu în gargară.

– De unde ai vinul, vecine?

– Nu-ți place sau de ce întrebi?

– Eh, ba din contră, e nemaipomenit. Cotnari?

– L-am luat săptămâna trecută dintr-o delegație. M-a trimis fabrica cu treabă și am zis să nu ratez ocazia. E vin nou.

Nistor zâmbi cu mândrie. Carol mai luă o gură de vin.

– I-auzi, Brândușa! N-ai fost și tu săptămâna trecută la Cotnari?

Femeia îl privi pe soț în ochi, totalmente plictisită.

– La Botoșani am fost, dragule. Sunt departe una de cealaltă.

– Eh, știu și eu harta României…

– Și pe tine te trimit în delegații, Brândușa? o întrebă Marilena.

– Mda… câteodată mai au nevoie de o părere și șeful mă apreciază mult.

– Îmi închipui eu cât de mult de apreciază, continuă Carol.

– Uite, vezi, Marilena? Cu de astea am de-a face eu.

– Eh, parcă doar tu… Nistor e…

– Ce e Nistor? interveni soțul gazdă. Lasă tu pe Nistor, să nu se înece cu vreo măslină.

– Of, voi bărbații… sunteți niște șarlatani, nu-i așa, Brândușa? lăsă Marilena tonalitatea vocii să curgă jucăuș.

– Da, draga mea, întocmai. Vorbind de șarlatanii… eu aș mai trage o țigară.

– Hai, că te însoțesc eu de data asta, se ridică Nistor. Mă ceartă și pe mine plămânii de ceva vreme.

Brândușa se hlizi politicos și plecară amândoi în balcon. Marilena îi zâmbi lui Carol și îl invită să guste din toate cele.

Brândușa se așeză confortabil pe unul din cele două fotolii și, descoperind coapsele musculoase, scoase o țigară. Nistor se pierdu câteva clipe pe linia ciorapilor Brândușei, dar se surescită la timp să îi aprindă țigara. Apoi își aprinse și el una și se așeză lângă ea.

– Nebună mai ești, nu puteai să-i spui că mergi în alt oraș?

– Uite că nu m-am gândit. Ce, crezi că bănuiește ceva?

– La cum îți mănâncă din palmă, n-aș crede…

Brândușa îi apucă mâna lui Nistor și i-o încleștă între coapsele ei, totodată trimițându-i fulgere în priviri. Nistor crăpă un zâmbet.

– Nebună mai ești…

– După tine, da! Ia-mă aici.

Îi sugrumă mâna cu toată forța picioarelor ei, suflându-i fumul în față. Nistor se bucură câteva clipe de ambuscada reacțiilor chimice, apoi îi spuse pe un ton parodic:

– Te-am mai luat aici, Brandy, chiar pe fotoliul ăsta. Încă mai are amprenta genunchilor tăi.

– Nu te juca cu mine, Nistor, sunt vulnerabilă acum…

Mâna lui Nistor primi dezlegare să avanseze și întocmai făcu. Gemetele Brândușei se opreau în buzele cu forța încălecate, suficiente, însă, să-l călăuzească pe Nistor. Țigara uitată se scrumă singură pe piciorul Brândușei chiar în momentul în care:

– Ce faceți voi aici?!

Marilena era palidă, speriată zdravăn. Brândușa se scutură de mâna lui Nistor și de scrum totodată. Sistemul reflexiv al lui Nistor porni:

– Păi, păi, scăpase scrum pe…

Marilena nici nu apucă să asculte că și continuă peste el:

– Îmi afumați toate hainele, Nistore! Ți-am zis de atâtea ori să deschizi geamul. Iartă-mă, Brândușa, dar niciodată n-ascultă.

Se strecură pâna la geam și îl deschise larg. Nistor se eliberă de sperietură printr-un oftat adânc.

– Să ne fie cu iertare că nu ne-am dat seama, spuse Brândușa.

– Eh, lasă, lasă, zâmbi gazda. Hai că-i gata friptura! Berbec înecat în vin roșu. O minunăție.

– Te invidiez o groază, Marilena. Așa aptitudini culinare…

Marilena chicoti de rușine.

– E o nimica toată, zău.

În câteva minute erau toți patru înaintea unor porții zdravene de friptură. Gurmandul din Carol era într-o frenezie. Aproape că nici nu respira, sfâșiind efectiv carnea de pe os. Astea erau cele mai apreciate complimente pentru Marilena, care nu scăpă nicio grimasă de-a lui Carol. În dosul feței de masă, picioarele lui Nistor și ale Brândușei se duelau cu senzualitate.

– E foarte bună, Marilena, spuse Brândușa. Totuși, parcă ceva piper ar mai merge.

– Cum să nu, îți aduc imediat, dădu să se ridice Marilena, dar o oprise Nistor.

Pe care îl răsplăti cu un zâmbet când acesta îi spuse:

– Lasă să mai fac și eu ceva. Tu stai acolo și mănâncă liniștită.

Îi luă un pic cam mult lui Nistor, dar se întoarse cu o piperniță arătoasă și o puse în fața Brândușei. Reacția invitatei, însă, fuse una neașteptată. Luă la inspecție pipernița privind și solnița, de altă natură, care era deja pe masă. Marilena înghiți în gol.

– Pipernița asta este identică cu a noastră, Carol.

Tonul vocii Brândușei era grav. Carol se opri din festin și o privi pe soția sa. Câteva clipe nu reacționă, apoi spuse:

– Ah, da. Pentru că este chiar pipernița noastră.

– Ce proastă sunt, iertați-mă! vorbi Marilena odată cu Carol. Am avut nevoie săptămâna trecută de piper și Carol a fost drăguț să mă ajute. Am și uitat de ea…, urmă să chicotească sfioasa gazdă. Unde era? Unde ai găsit-o, Nistor?

Nistor privea și el când pe unul, când pe celălalt, fără să scoată un sunet. Carol se hlizi timid.

– Nu face nimic… lasă că o luăm acum. Dacă am uitat și noi de ea, este pentru că nu am avut nevoie, nu-i așa, Brândușa?

Nevasta lui îl privi cu ochi de șarpe, punând pipernița jos.

– Așa o fi, Carol, dacă zici tu…

– Eu zic să mâncăm că se răcește minunăția asta, continuă Carol să se înfrupte, sperând că îi va stârni și pe ceilalți.

– Mie mi-a pierit cheful, se ridică Brândușa. Mă scuzați dar nu mi-a picat bine… berbecul ăsta.

Grăi accentuat, cu mult subînțeles, privindu-l în ochi pe Carol. Acesta împărtăși câteva hohote stinghere pe măsură ce Brândușa plecă, se întoarse după piperniță și plecă din nou. Marilena nu avu curaj să privească pe nimeni, rămase cu ochii în friptură. Nistor se ridică ușor și spuse:

– Stai liniștit, vecine, că-și revine ea. Mă duc să văd ce s-a întâmplat.

Carol oftă câteva regrete grele pe măsură ce salvatorul lui plecă după invitată. O ajunsese chiar la etajul patru când descuia ușa. Apucă să spună doar:

– Doar nu crezi că…

Și Brândușa sări la buzele lui și le mistui cu patimă. Urmă să-i glăsuiască:

– Ce ți-a luat așa mult? Am crezut că nu te-ai prins…

– Nebună mai ești!

Bărbatul înfocat zâmbi larg și satisfăcut, apoi o împinse în apartament cu brutalitate pe Brândușa. Suspinul ei îl ațâță și mai tare pe Nistor, care întâi asigură ușa.

No Comments

Post A Comment

O lume nouă în fiecare săptămână
Te anunțăm noi când apare.
Încalecă!
Nu-ți fă griji, poți descăleca oricând.