Poveschite | Pățania lui Stroe Ciocălău
103
single,single-post,postid-103,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
Ciocalau

Pățania lui Stroe Ciocălău

Dacă nu ați auzit de Stroe Ciocălău, vă spun eu. Era un om de o nemulțumire așa mare, că încălca cele zece porunci la un loc. Când s-a născut, moașa i-a tras o hiperbolă peste fund micuțului anaerob de aveau să-i rămână urme toată viața. Atât de urât și gălăgios, că și bieții părinți au încercat să-l rătăcească prin maternitate. Dar cum păcatul făcut trebuia crescut, s-au ocupat de el atât cât le-a permis natura. Au mai încercat să-i facă un frate, să nu fie și urât și singur, dar ulciorul fusese o dată la apă și bine.

Și creștea Stroe al nostru, creștea într-un an cât alții în doișpe luni. Și odată cu el îi creșteau și nemulțumirile. Ori nu i-a plăcut niciodată viața, ori omul, ori nici una nici cealaltă, căci copiii de la școală se amuzau grozav pe seama lui. Nu avea săptămâna zile în care Stroe să nu fi fost bătăia de joc a mucoșilor din jur. Și astfel, zi după zi, își hrănea disprețul pentru lume.

Ce facultate? Abia l-au împins părinții să termine liceul, și nu că era nerod, ci că nemulțumirea lui era izvor de lene. De fapt era așa de leneș, că putea să dea lecții. Când l-au încorporat în armată, divizia de tanchiști, Stroe a reușit la instruiri performanța de a duce toate echipele din care făcea parte pe ultimul loc. Locotenentul l-a trimis acasă pe motiv de handicap.

Și zilele se făcură luni și anii decenii și Stroe trecu bine de floarea vieții. Tatăl lui îi găsise muncă de funcționar la poștă înainte să piară și Stroe își trăgea oasele de atâta vreme la același ghișeu, așteptând pensionarea mai ceva ca un tren spre paradis. Nu știu dacă asta și-a dorit, dar Stroe Ciocălău nu avea femeie și nici pretendenți la tron. Nici măcar vreun amic. Singura lui grijă era o durere de spate ce se tot accentua.

Într-o zi ca oricare alta, Stroe a intrat la program, făcându-și loc prin ceata mâhnită de clienți. Puține știa el, dar acea zi avea să-i încerce caracterul.

– La ce mai pui programul, dom’le, de la șapte, dacă dumitale vii la opt? întrebă răspicat un domn elegant, zgribulit tot.

Stroe ar fi avut un îndemn să se întoarcă spre vocea șifonată, să-i spună că e abia și jumătate, dar îi era lehamite și de atât. Nu că se ferea de certuri… A descuiat ușa calm, chiar dacă îi suflau în ceafă trei, patru inși, să nu care cumva să-și piardă locurile.

– Așezați-vă într-un singur rând. Cine e primul?

Domnul elegant și-a dres gâtul ușurel și a ridicat două degete ca la școală. Stroe l-a fotografiat din ochi și a pornit să aranjeze cele ce erau de aranjat. S-a dus în spate să-și îmbrace uniforma și până a revenit la ghișeul său, chiar puteai spune că era ceasul opt. Mai venise acompaniat și de o ceașcă aburindă de cafea. Și-a curățat gălăgios gâtlejul, a gustat din cafea și apoi l-a încurajat pe domnul elegant.

– Spuneți…

Acesta clocotea deja. Și-a scotocit buzunarele și a trântit pe tejghea o cutiuță mică împachetată.

– În Franța, la Marsilia, cât mai repede!

Stroe l-a privit persiflant pe domnul deosebit de grăbit, apoi și-a întors ochii spre un set de formulare pe tejghea.

– Ați completat solicitarea?

– Ce solicitare?

Stroe privi din nou spre domn. Cu o riglă de lemn îi bătu în suportul de formulare.

– Următorul! a strigat.

– Stai, domnule, că eu eram la rând, sări turbat expeditorul. Mă ții în frig un ceas și apoi mă trimiți la plimbare?

Stroe nu a spus nici pis. Își odihni ochii pe câteva hârțoage, gustând liniștit din cafea. Se arăta mai nepăsător ca un copac.

– Ei, Doamne iartă-mă, dar ce-am absolvit facultatea de formularistică? a continuat domnul, smulgând unul din suport. Dumitale ar trebui să ne arăți cum se face că de-aia ești aici, nu trebuie să mă consult eu cu ghicitoarele.

Stroe își ridică ochii într-ai lui și, la fel de cinic, începu să bată cu rigla de lemn în perete, în locul unde era un formular completat ca exemplu. Domnul și-a tras privirea într-acolo, mustăcind printre dinți laude la adresa necuratului. Se apucă să completeze, ținând pe toată lumea în loc.

– Hai, domnule, lasă pe altul să înainteze, se auzi o voce groasă din spate, care încurajă și pe alții să vocifereze.

– Eu am un pachet de ridicat maică, sună vocea fragilă a unei bătrânici din spatele domnului elegant.

– Uite, vezi ce-ai stârnit? îi aruncă cuvintele domnul pe măsură ce făcea loc la bătrânica din spate.

– Bună dimineața, domnule poștaș, începu aceasta.

Abia i se zăreau ochelarii de după tejghea, dar avea mai mult zvâc la optzeci decât Stroe la patruzeci și jumătate.

– Am primit un pachet de la nepoata mea din America, continuă aceasta cu o bucurie arzătoare.

– Să văd buletinul, se arătă nepăsător poștașul nostru.

Sărmanul Stroe avea șanse mai mari să se molipsească de diabet decât de bucuria altora. Bătrânica își scotocise câteva clipe bune poșetuța.

– Nu-l găsesc, maică… poate că l-am uitat acasă.

– Închidem la patru. Următorul!

– Domnule poștaș, vă rog frumos, vin de departe, zâmbi aceasta parcă neafectată de indolența lui. Mă numesc Ofelia Protopopescu și am un pachet mic de la…

– Dumnezeu, o completă Stroe, vorbind peste dânsa. Vă așteaptă cu prima cursă, a făcut apoi pe deșteptul în fața zâmbetului nepieritor al bătrânicii. Nema byulettin, nema paket. Următorul!

– Pe cuvântul meu că n-am văzut un om mai grosolan ca dumitale, a sărit domnul elegant ce terminase de completat formularul. De unde veniți, doamnă?

– De la trei sate distanță, maică. Dacă m-aș întoarce după buletin, n-aș mai ajunge la timp.

– Vezi dom’le? Vezi, cum pui dumitale biata femeie degeaba pe drumuri? N-ai pic de suflet?

Stroe dădea din cap stânga-dreapta ca în fața unei gloate de cretini.

– Nu fac eu legile, domnule! Luați-vă dumneavoastră argumentele și mergeți degrabă în fața parlamentului. Sunt oameni cu buletine la rând. Următorul!

– Ai dumitale noroc că sunt martori, că altfel te cârpeam cum ar fi trebuit tac’tu să o facă.

Stroe era departe de a fi intimidat. De fapt era departe de orice emoție, bună ori rea. Oftă cât să îi sublinieze domnului să-și termine odată pledoaria și să facă loc altuia. Al treilea în rând era un bărbat grăsuț la vreo cinzeci cu o mustață stufoasă și o lentilă îndesată într-un ochi.

– Unde vedeți martori? i se adresă acesta primului domn, după ce trăsese o privire de jur împrejur. E vreun martor pe-aici? strigă cât să audă și ultima persoană.

Gloata mormăi interjecții ce favorizau o lecție de purtare. Stroe se găsi deodată privind în ochi o sută de kilograme de furie slobodă. Își tot mișcă capul în semn de uimire, în timp ce mâhnitul făcu un pas spre el și își aruncă mâinile în gulerul său. Aproape să-l înhațe, bătrânica a făcut un efort de l-a împiedicat.

– Te rog, maică, nu fă asta în numele meu. Nimeni nu merită pedepsit astfel. M-oi întoarce eu mâine după medicament, spuse ea, tușind apoi de două ori. Mulțumesc, domnule poștaș.

Domnul elegant s-a înmuiat subit, privind metrul cu gheb cum se îndrepta spre ieșire. Domnul își azvârli disprețul spre Stroe și porni după bătrânică. Funcționarul nostru, la fel de neimpresionat. Nici bine nu a scos actele al treilea în rând că se întoarse domnul elegant la braț cu bătrânica. Au înaintat sub ochii tuturor ca niște autorități până la tejghea. Domnul gras a retrocedat locul său fără sfială celor doi, lăsându-l pe Stroe singur în fața furtunii. Bătrânica tuși din nou.

– Nu mai avem ce discuta, a spus domnul elegant pe un ton imperativ. Faceți ce e corect și dați-i doamnei medicamentele sale. Dacă nu, veți avea nu două, ci douăzeci de plângeri adresate direcției poștale.

Stroe privi cu aceeași ochi sarcastici, apoi a scos mai multe hârtii albe de după tejghea și le-a aruncat domnului în față, adăugând:

– Domnule director, subsemnatul cutărescu, domiciliat în secția de psihiatrie sau de unde veniți dumneavoastră, doresc a vă aduce la cunoștință că angajatul poștei numărul cinci, Ciocălău Stroe, a făcut aia și cu aia, și aici stipulați acuzațiile, apoi datați și semnați. S-a înțeles până în spate? a strigat apoi spre lungul cozii, care acum era nițel amuzată.

Domnul justițiar s-a înroșit de mânie. Paharul se umpluse demult și încă nu vărsase.

– Și dacă era mama dumitale, tot așa v-ați fi comportat? a încercat o ultimă strădanie omul.

– Cu atât mai mult. Mulțumit? i-a transmis cu o seriozitate academică, Stroe.

Atât i-a fost. Domnul s-a lăsat pe spate și s-a avântat cu o forță spre Stroe, înfingându-i o scatoalcă fix între ochi și proiectându-l cu tot cu scaun în pământ.

– Mătasea și catifeaua sfinților episcopi! bolborosi de jos proaspăt învinețitul, încercând să se îndrepte pe picioare ca un mânz abia născut.

Al treilea domn sări să-l țină pe nelegiuit. Bătrânica se arătă supărată de fapta sa, privindu-l fix ca pe cei obraznici. Domnul se calmă imediat ce își intersectă ochii cu ai ei.

– Îmi pare rău, regret, dar nu suport mitocanii aroganți. Cineva trebuia să-l învețe un curs de fizică.

Bătrânica a tușit înecat de câteva ori apoi a intonat:

– Mergeți și-l ajutați pe sărmanul om! Domnule poștaș, sunteți bine?

Stroe se ridică singur, mârâind de nervi, înainte să facă cineva vreo mișcare spre abilitarea lui. Apoi a grăit:

– Oi fi bine, doamnă, când o da strechea peste mistrețul ăsta sălbatic.

Și-a îndreptat scaunul, apoi uniforma și a tras formularul ce-l completase domnul mai devreme, sub ochii muți ai gloatei adunate în jur ca spectatori. S-a așezat și a dus capsatorul rece la vânătaia pulsatilă, apoi cu o sete:

– Ia să văd eu… domnul Marcel Trotinescu, da? Să stați pe acasă, domnule Trotinescu, veți avea miliția la ușă zilele astea.

Domnul se calmase de tot acum. Îl privea doar, împreună cu toți ceilalți. Stroe a oftat prelung ca și cum ar fi eliberat din durere.

– Următorul! abia rosti.

Mustăciosul își făcu din nou loc în față, arătând un gest din umeri către domnul Trotinescu.

– Și după toate astea, tot nu vă încumetați să ajutați o femeie bătrână și bolnavă? îi vorbi mlădios mustăciosul.

Din spatele său, mulțimea nerăbdătoare se întruni într-o singură voce, cerșind poștașului nostru omenie, dar n-au reușit decât să-l înverșuneze mai tare.

– Nici dacă mă jefuiți, ați înțeles? Nici dacă mă jefuiți! se răsti Stroe la toți semenii lui.

Bătrâna s-a îndepărtat de șir spre marginea cealaltă a încăperii pe când toți erau uluiți de tăria funcționarului.

– Dacă așa vrei tu, maică, fie, spuse bătrânica, agitând un revolver ce părea mai mare decât poșetuța ei.

Uimirea tuturor făcu cale-ntoarsă spre bătrânică.

– Haide, maică, ce stai? Pachetul e de la Marina Pelin. Ai două minuțele până nu te scutur de toate mofturile, îi glăsui lui Stroe.

Continuă incisivă spre ceilalți parcă întinerise douăzeci de ani:

– Holbați-vă bine la mine! Dacă mișcă vreo unul, îl trimit degrabă la strămoșii lui. Hai și tu, Trotinescule! Ce? Crezi că m-ai cucerit cu performanța ta?

Stroe s-a pornit în cămara din spate unde erau pachetele, blestemând în legea lui.

– Să fiu al naibii, doamnă! Ne-ați copt-o ca la carte, se afirmă domnul Trotinescu. Nici trăsnit din cer nu m-aș fi prins de-o asemenea furtună.

– Liniște! ațâță revolverul spre lume ca pe un câine turbat bătrânica noastră. Hai odată acolo în spate, ce te tot câcâi?

– Să vii să ți-l cauți mata dacă nu-ți convine! se auzi vocea lui Stroe din spate. Ce tot îmi pieptănați nervii atâta, ai? își făcu apariția cu un pachețel de carton.

– Dă-l lui Trotinescu să mi-l aducă el.

Stroe, mai degrabă nepăsător decât curajos, se apucă să desfacă cutia, mormăind:

– Ia să vedem, prea bunii mei samariteni, ce medicamente primește baba din America…

– Să nu îndrăznești, auzi? strigă femeia, îndreptând revolverul spre el.

Stroe a continuat să-și împlinească curiozitatea și nici bine nu a scos din cutie un flacon, că s-a trezit cu un glonț în umăr domnul Trotinescu.

– Futu-ți javra de strigoi! a urlat acesta din adâncul plămânilor.

– Să nu mai repet o dată că vă luați prânzul sub pământ amândoi, ați auzit? Dă-i flaconul lui Trotinescu imediat!

– Poftiți, domnule Trotinescu, sunteți somat, i-a întins omului articolul, arătându-i satisfacție.

Acesta l-a luat, ținându-se de rană. A rostit un parastas lung în timp ce s-a apropiat ușor de bătrânică. Aceasta a înșfăcat bunul și s-a făcut dispărută în trei mari pași sub privirile tuturor.

– Fugiți și-o prindeți, ce stați? se văită domnul Trotinescu către mustăcios.

– Mergi la spital, domnule, nu vezi că mori pe tine? a grăit Stroe Ciocălău, așezându-se pe scaunul său de parcă nimic nu se întâmplase. Următorul!

No Comments

Post A Comment

O lume nouă în fiecare săptămână
Te anunțăm noi când apare.
Încalecă!
Nu-ți fă griji, poți descăleca oricând.