Poveschite | Test de companie în munți
359
single,single-post,postid-359,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
test de companie

Test de companie în munți

Zbuciumul stăpânea o sală de conferințe. Bărbați și femei, gătiți la dungă, își astâmpărau emoțiile pe scaunele proprii. Să fi fost două duzine nu mai mulți. Pe scena improvizată, o domnișoară subțirică, Svetlana Bunăciunovici, bătu microfonul ușor cât să-i încerce sensibilitatea. Se transformară în trei bătăi asurzitoare ce încremeniră întreaga sală.

– Ăăă… bună ziua! Funcționează? Mă auziți?

Un policar din primul rând arătă spre tavan, însoțit de un zâmbet satisfăcut, curtoazie din partea lui Merțan Susnasu. Solii din privirea lui descriau vulturi flămânzi și nu guguștiucii transmiși de ochii salivânzi ai lui Nae Prăpăditu din al doilea rând. Dar nu conta, căci Svetlana nu recepta nici de unii. Zâmbi sfios la Merțan Susnasu și apoi la bărbatul de lângă el, Traian Voievodu, care îi servi o aprobare ușoară din cap. Aceasta își proiectă ochii pe o foaie de hârtie și citi:

– Anul acesta a fost cel mai profili…

Își curăță gâtul și continuă fără prea mare frământare.

– Pro-li-fic. Compania noastră, Baliverna, a înregistrat cele mai importante vânzări din istoria sa de șase ani.

Merțan Susnasu începu să aplaude frenetic, privind în dreapta sa pe Traian Voievodu ca un brac cu vânatul în gură la stăpânul său. Traian Voievodu îl recompensă cu un zâmbet pe colț de gură și o mișcare scurtă din cap. Nu a trebuit mult sălii să preia semnul de la șeful lor de vânzări și curând, toată sala răsună de bătăi din palme. Svetlana Bunăciunovici zâmbi sfios, primind aplauzele ca pentru ea și continuă:

– Știm cu toții cât am muncit să aducem Baliverna la performanța de astăzi…

În ultimul rând, Dănilă Ponegrilă îi trase un cot companionului său, Laie Tâmpu, amândoi pe cale să părăsească malurile tinereții. Dănilă Ponegrilă era trădat de o cămașă în pătrățele fără mâneci, îmbrăcată pe dos. Cu părul mare și unsuros, capul lui Laie Tâmpu aducea alura unui cuib de rândunele.

– Auzi, bă Laie, la farfuza asta! Am muncit cu toții… Auzi, bă, curiera de ziare și cafea! Aplaudați, nenorociților, că proștii muncesc și șireții își trag laurii. Tu vezi, Laie? Tu vezi, bă?

Laie Tâmpu se întoarse către Dănilă Ponegrilă pe atât de expresiv pe cât un boschet și secretă o interjecție de încuviințare.

– Și drept răsplată, directorul nostru, Traian Voievodu, ne-a pregătit o surpriză de Crăciun. Așadar, am să-l invit pe dumnealui să ne-o dezvăluie. Traian…

Nici bine nu termină, că sala porni o serie de aplauze și chiuieli mai ceva ca la nuntă, ridicându-se în picioare. Aplauzele violente ale lui Merțan Susnasu vuiau dincolo de pereții încăperii și-i promiteau viitoare usturimi. Traian Voievodu așteptă câteva secunde să se scalde în melodioasa admirație și se săltă în picioare. Luă microfonul de la asistenta sa ca pe o ofrandă. Îi sărută ambii obraji, lăsând-o îmbujorată ca macii de mai, fapt ce îl înnoră pe Nae Prăpăditu, care nu o scăpa din ochi nicio secundă pe sclipitoarea blondină. Aceasta luă locul cald al șefului, ajutată de Merțan Susnasu. Toată lumea șezu. Nae Prăpăditu se înclină spre Svetlana Bunăciunovici.

– Ai vorbit bine, Svetlana, foarte bine, îi grăi el timorat.

Ea se întorse spre el cât să-i ofere un surâs politicos, fiind imediat învelită de brațul lui Merțan Susnasu.

– Dragilor, yes, ați auzit bine de la asistenta mea, Svety. Am decis că merităm cu toții un team building mai special. Where?

Făcu o pauză să lărgească suspansul.

– Trei zile în… Alpii elvețieni.

Bucuria îi veni ca un strănut lui Merțan Susnasu. Îi trase un fluier demn de măiestria unui baci și începu o rundă aprigă de aplauze, molipsindu-i pe toți. Curând sala se regăsea iarăși în picioare, mai puțin cei doi din ultimul rând.

– Uite-i, bă Laie! Slugi fără minți. Stați, bă, jos că nu vă dă nimeni afară. Tu vezi, Laie? Tu vezi, bă?

Laie Tâmpu mișcă capul în semn afirmativ. Traian Voievodu le făcu semn să șadă, întinzându-și rânjetul pe toată mutra.

– Bravo, Baliverna! Well done! Bravo! Mâine morning vă vreau echipați și gata de adventure. Da? Deci pe la un zece…

I-a telegrafiat Ciulinei Agerescu, responsabila de publicitate, o privire interogativă. Aceasta îi confirmă cu un semn discret.

– Să fim toți la airport. Vom ateriza la Zurich, unde ne va aștepta un autocar să ne transporte mai departe la cabană. E un traseu de câteva ceasuri. Va fi mult fun.

Ciulina Agerescu se apropie de Traian Voievodu în trei pași largi și-l apucă de braț.

– Scuză-mă, Traiane, o mică adăugare, glăsui aceasta pe un ton impunător. De la sine înțeles că această escapadă este doar pentru voi, da? Fără perechi, copii, mămici și pisici.

Intervenția ei sfârși la fel de repede precum începu. Traian îi zâmbi proaspăt așezatei.

– Mulțumesc, my dear. Da. Acum, home toată lumea! Ne vedem mâine.

Alte aplauze. Sala pofti la forfotă din nou. Dănilă Ponegrilă și Laie Tâmpu rămaseră ca doi berbeci priponiți.

– Uite-i, bă Laie! Uite-i, bă, pe măscăricii ăștia cum tremură! Trăiască lingușitorii măriei sale! Bă Laie, ascultă la mine, dacă ai să mă pierzi în mulțimea asta de netoți, să mă scuipi în ochi! Auzi, Laie? Auzi, bă?

– Aud, bă, că nu-s surd. Să te scuip în ochi.

Între timp, Nae Prăpăditu încercă o formă de salut înaintea prearâvnitei sale, dar, din păcate pentru el, ochii ei erau momiți de alți stimuli. Merțan Susnasu trase bine de mâneci și se alătură șefului său. Priviră amândoi la mulțimea de oameni ce evacuau sala, ca ciobanii la mioare.

– Ce zici, boss? E treaba bună, sau nu e?

– Anul acesta ai fost un sales executive exemplar. Te-aș pune in charge, dar cine ar putea să te înlocuiască? Vezi tu, my dear, ești irreplaceable.

Merțan Susnasu făcu o plecăciune în fața șefului care porni în urma ultimului om. Ochii lui îl urmăriră cu sete până la ieșire. Rămas singur, închise ochii și inspiră adânc.

Numaidecât, a doua zi spre seară, după o aterizare zdruncinată, cele douăzeci și ceva de suflete îndestulau un autocar pe drumuri de munte. Oamenii priveau la frumusețile Alpilor precum diabeticii la dulciuri. Soarele, alunecând după creste, îngădui excursioniștilor să-și mai clătească ochii în nămeții ce acopereau pădurea de brazi. Merțan Susnasu, îmbrățișat de un pulover, se apropie ferm de șofer. Acesta, un mustăcios pe la cincizeci, își silea ochii pe lumina beată.

– Guten tag! zâmbi ștrengărește Merțan Susnasu. Ich bin eine curiozen…

Șoferul se întoarse spre tânărul ce cu greu împletea vorbele și-l măsură.

– Wie… haben mehr? articulă tânărul, ajutându-se de gesticulații primitive.

– Ce haben mehr, domnule? Zi-i pe românește să-nțeleg și eu!

Râsul cristalin al Svetlanei Bunăciunovici izbucni din scaunele din dreapta, surprinzându-l pe Merțan Susnasu.

– E român domnul șofer, n-ai văzut ce scrie pe autocar? continuă hlizeala ei într-un mod imposibil de detestat.

– Nu, răspunse sec. Eu n-am văzut decât frumusețea ce-o radiai tu, îi șopti cât să audă doar ea și pecetlui cu un semn din ochi.

Ea îl lovi prietenește, dar suficient să-i lase urme. Acesta se întoarse spre șofer.

– Era în germană, maine freud. Întrebam cât mai avem?

– Eh, știu și eu nemțește, dar nu auzisem clar. Nu mai e mult, vreo două ceasuri, kapitan, îi arătă un zâmbet zglobiu mustăciosul și se întoarse la condus.

Merțan Susnasu se îndreptă spre locul său, dar nu înainte să-i desemneze un pupic Svetlanei Bunăciunovici, care îl primi prietenește. Locul său era, bineînțeles, lângă șeful cel mare. Traian Voievodu era captivat de finalul unei cărți despre Gandhi. Merțan Susnasu se așeză deloc grațios.

– Mare om Gandhi ăsta, mare om.

Lectorul, sustras involuntar din povestea cărții, îl plesni pe Merțan Susnasu cu o privire acră. Acesta tălmăci bine mesajul și, încuviințând cu un zâmbet suprimat, își concentră atenția pe telefonul mobil.

În spatele autocarului, Dănilă Ponegrilă și Laie Tâmpu mâzgâleau x-uri și zerouri în tabele. Plictiseala lor nu era câtuși de puțin instigată de peisajele pastelice.

– Auzi, bă Laie, la șefu: traseu de câteva ceasuri. Auzi, bă, la el! De dimineață tot mergem și mai că ne-a înghițit noaptea. Auzi la el, Laie! Auzi la el, bă!

Laie Tâmpu trase un zero într-o coloană cu alți doi. Îl privi pe Dănilă Ponegrilă și rânji satisfăcut.

– Ce-ți arăți strunga la mine? Ai câștigat și tu o dată, se stropși Dănilă Ponegrilă la lăudăros. Auzi, bă Laie, pun pariu că astea trei zile ni le scad din salariu.

Laie Tâmpu repetă strategia de mai devreme și se făcu din nou cu trei zerouri în coloană. Își etală mulțumirea iară.

– Ce schimonosești sfecla la mine? Ai câștigat și tu o dată.

Nae Prăpăditu era singur în perechea de scaune, două rânduri în spatele Svetlanei Bunăciunovici. Privea la ea ca un pictor la model, numai că pânza îi era însăși inima. Un impuls brav îl puse în mișcare către ea. Se apropie ușor de frumoasa adormită. Părul ei auriu și buclat și-l închipuia ca arzând. Nae Prăpăditu își rătăci gândurile, sorbind-o din priviri. De nicăieri, o frână bruscă îl catapultă în parbriz. Un val de insecuritate traversă tot autocarul. Traian Voievodu, fără să-și lepede cartea, se întoarse în spatele său spre Ciulina Agerescu, care-și zugrăvea unghiile.

– Ciuly dear, investighează te rog situația și revino cu un raport.

Aceasta își corectă cu acetonă greșeala produsă de șofer și porni hotărâtă spre el. Dacă ar fi fost să te temi de cineva din acest mic ecosistem mobil, aceea era Ciulina Agerescu.

– Ce se-ntâmplă, domnule șofer?

– O căprioară, domnișoară, a tra…

– Doamnă. Doamna Agerescu, vorbi peste el.

– Scuzele mele, doamna Agerescu. O căprioară a traversat strada și m-a luat prin surprindere.

– Și ați preferat să ne omorâți pe noi în loc?

Șoferul se retragea ușor cât îi permitea locul, închizându-se ca o mimoză în fața primejdiei.

– Am reacționat cum am putut, doamnă.

– Vă rog mai multă atenție de acum înainte.

– Da, doamnă, cum să…

– Pe unde suntem? îl întrerupse din nou.

– Suntem la vreo oră de cabană, doamnă.

– Dați-i înainte, ce mai stați? Și tu ce te ții de ceafă, Nae?

Nae Prăpăditu se găsea acum lângă Svetlana Bunăciunovici, masându-și ceafa faultată. Șoferul angrenă autocarul înapoi pe drum.

– Un mic accident… dar sunt mai bine acum. M-a ajutat Svetlana…

– Cumva cu buzele ei tămăduitoare? suflă un nor de sarcasm Ciulina Agerescu către ei.

Nae Prăpăditu se înroși subit. Inima îi bătu și mai tare, văzând-o pe Svetlana Bunăciunovici mai colorată decât el. Zvâcniră ripostele în el, dar ce rost când lipsea curajul? Încremeni. Ciulina Agerescu exageră câteva hohote și făcu cale-ntoarsă. Svetlana Bunăciunovici se întoarse cu fața spre geam și izbucni în plâns. Asta îl transformă pe Nae Prăpăditu într-un maldăr de balegă. Se simțea ca ultimii mișei. Ar fi vrut să-i aline durerea alesei sale, dar nu mai găsea recuperare din paralizia sa.

Dănilă Ponegrilă privea cum Ciulina Agerescu se întorcea la locul ei cu mâinile în sus parcă urma să intre în operație.

– Uite și la asta, bă Laie! Păi ăsta-i mers sau marș?

Dănilă Ponegrilă își întâlni privirea cu a ei, dar nu arătă nici strop de intimidare. Nepăsarea lui o intriga pe Ciulina Agerescu.

– Pun pariu că are chiloți de fier. Auzi, bă Laie, cred că nu îmblânzești sălbăticia asta nici cu biciul… dar tot aș încerca, porni un râs gros ca de cimpanzeu în călduri. Înțelegi, Laie? Înțelegi, bă?

– Înțeleg, bă, că nu-s prost. Tot ai încerca.

Ciulina Agerescu se întoarse la manichiură. Traian își delegă urechea stângă spre aceasta.

– E dobitoc sărmanul. Nu-i grav, mai facem o oră, îi transmise ea fără să-și ia ochii de la unghii.

– Așa am zis și eu, sări Merțan Susnasu. Făcusem o glumă în germană și el… țărănoi din Carpați. Vai de noi… Unde l-ai găsit pe ăsta, boss?

Traian se întoarse la lectura sa și mustăci:

– Svety l-a recomandat. A transportat un grup de romanians la Zurich ieri și dacă tot era în zonă… understand?

– Am înțeles, boss. Ai negociat toți banii, își arătă dinții Merțan Susnasu de parcă a descoperit un nou continent.

Traian Voievodu încuviință atât cât să pună stop dialogului. Afară se făcu beznă. Fulgii mari de nea loveau ferestrele autocarului. Drumul pe care cotiră îi întâmpină cu denivelări mitocănești. Șoferul îngână câteva blesteme, încetinind mult. Nae Prăpăditu se alertă și el. Era tot în primul rând, lângă blondina adormită. Zdruncinăturile curând o treziră și pe ea. Nae Prăpăditu simți să intervină pe un ton grav:

– Domnule șofer, ce-i cu drumul ăsta, ne apropiem?

Șoferul se întoarse să vadă care i se adresează.

– Așa îmi arată harta… O fi o cabană mai nouă ori mai rustică, spuse acesta cu o evidentă nesiguranță.

Drumul pe care apucară era îngust și pe alocuri pietruit. Farurile autocarului destăinuiau pinaceele de-o parte și de alta, ca două ziduri interminabile. Zăpada se înteți, așternând o pătură albă înaintea lor.

– Ce hartă folosiți, de la google, or waze? se afirmă Nae Prăpăditu.

– Ce ueiz, domnule? Hartă… hartă, uitați-vă, îi aruncă o foaie de hârtie împăturită tânărului.

Nae Prăpăditu se uită cu jale la aceasta, apoi la șofer.

– Domnule șofer, păi de ce n-ați spus, că vă rezolvam eu.

Scoase imediat telefonul mobil și intră în aplicația cu hărți.

– Ce vă arată acolo? Mergem bine? se auzi glasul șoferului înmugurit de speranță.

– Nu-mi arată nimic, domnule șofer, că n-am semnal.

– Ei, vezi? De aia nu-mi plac mie tehnologiile astea. Nu te poți baza, domnule, pe ele.

– Ce e, ne-am pierdut? se alarmă și Svetlana Bunăciunovici.

– Nu, nu ne-am pierdut, năvăli șoferul pe instigatoare.

Nae Prăpăditu își asumă rolul de părinte.

– Domnul șofer doar voia să se asigure.

Aruncă și el un ochi pe harta șoferului, câștigând atenția și suspansul Svetlanei.

– Aha! Ați făcut dreapta prea devreme. Ați luat-o pe un fel de scurtătură, care e de fapt un drum forestier.

– Deci suntem bine? foșnăi blondina.

– N-ați auzit, domnișoară? Ajungem chiar mai repede, spuse șoferul.

Svetlana îi zâmbi lui Nae Prăpăditu, care o înghiți din priviri. Fusese primul surâs autentic din partea ei.

– Ce-i balamucul ăsta, dom’ șofer? apăru din neant Merțan Susnasu. Pârnae, știi tu?

Tot feng shui-ul expiră. Svetlana Bunăciunovici se suci spre geam. Nae Prăpăditu îi transmise nemulțumirea lui și rânji diplomatic.

– Niciun balamuc. Toate-s cum trebuie.

– Așa, bravo, mă bazez pe tine, da? i-a subliniat pe un ton milităresc. Svetlana, ți-e rău, iubito, ai nevoie de ceva?

Aceasta negă printr-o mișcare de cap. Merțan Susnasu îi făcu semn lui Nae Prăpăditu să-i cedeze locul. Acesta își adună veninul în ochi și-l privi ca pe cel mai mare dușman, ridicându-se totodată. Și când se înălță, autocarul se opri brusc, aruncându-i la pământ pe ambii armăsari, unul peste celălalt.

– Bi-serica! se înfrână la timp șoferul.

Cei doi amețiți luară din nou poziție verticală. Svetlana Bunăciunovici amuți. Ciulina Agerescu apăru într-o clipită și ea, să-l urechească pe șofer, dar acesta deja coborâse să socotească dauna. Prin ușile deschise, pătrunse un pui de crivăț cum nu gustaseră în viața lor. Șoferul urcă înapoi și închise ușile. Se făcu palid de parcă văzuse o stafie.

– Ce căprioară ați mai evitat acum, domnule șofer? piperă vorbele cu ironie Ciulina Agerescu.

– Nicio căprioară, doamnă…, luă loc șoferul abătut. S-a spart un cauciuc și ne-a aruncat într-o tulpină de brad.

– Asta e acum, se băgă Merțan Susnasu. Are rost să ne plângem? N-are. Dați-i așa înainte și vedeți dumneavoastră cum o scoateți.

– Nu înțelegeți că n-am cum? Avem pană. Și mai suntem și suspendați pe-o tulpină.

– Ajut eu! se auzi vocea lui Nae Prăpăditu. Am mai făcut. La mașină mică ce-i drept… dar tot aia-i, nu?

Șoferul se făcu că nu-l aude. Își sprijini capul pe volan ca ultimul amărât. În spate, Dănilă Ponegrilă mustăci privind pe geam.

– Ce-am zis eu, bă Laie? N-am zis eu că dacă nu dai cu toată inima așa pățești?

Laie încuviință pe companionul său, nedezlipindu-și ochii de pe Traian Voievodu, ce înaintă spre mulțimea agitată.

– Uite la el, bă Laie! Le rezolvă șeful, bă. Uite la el ce mers are, zici că n-a mai defecat de trei zile.

Traian Voievodu se strecură printre ceilalți.

– Un pic de loc, please! Așa, mulțumesc. Care-s ipotezele, people, ce se face aici? se arătă impasibil.

– Pană, boss, trăsnise ca unui general Merțan Susnasu.

– Simple. Sunați după ajutor.

– Am anticipat strategia asta, boss, dar n-are nici naiba semnal în codrii ăștia. Tocmai ce-am făcut planul de bătaie.

– Good. Și ce stați? Mobilizare completă vreau. Ca la office.

– Dă-ne doar juma’ de ceas, boss.

Traian Voievodu încuviință și se așeză lângă Ciulina Agerescu ca la teatru.

– Îți vine să crezi, Traiane? Nivelul de incompetență al unora e…

– Nu am zis eu că va fi fun? îi opri valul de furie, acesta. Liniștește-te, enjoy.

Nae Prăpăditu, suflecat moralmente de mâneci, ieși cu Merțan Susnasu și șoferul să schimbe roata. Ninsoarea încetă dar gerul se înăspri, așa că au tras bine ușile după ei.

– Ia uite! Nici măcar nu ne trebuie cric, se afirmă Merțan Susnasu privind la dezastru. Mereu trebuie să vedeți partea pozitivă a lucrurilor, domnule șofer. Sfatul meu.

Șoferul îl ignoră. Continuă spre roata de rezervă și trusa de scule. Nae Prăpăditu, din urma lui.

– Asta e. Hai, toți trei.

Luară pozițiile și după un heirup si o numărătoare inversă, o săltară. La câțiva metri de ei, în spatele autocarului, străluceau două puncte gălbioare. Tot de acolo se auzi și un mârâit.

– Ați auzit ceva? șopti Nae Prăpăditu palid tot.

Merțan Susnasu înmărmuri, privind la fiara ce se apropia.

– Nu mișcați că-i vai de mama noastră! îi rugă fierbinte șoferul. Lăsați roata jos, ușor. Ușor…

Nici bine nu o slăbiră, că Merțan Susnasu o zbughi la ușă, ciomăgind-o disperat.

– Gura mă-tii, boule! revărsă Nae Prăpăditu.

– Taci, mă, și fugi! o luă la sănătoasa și șoferul, smulgându-l de haină pe acesta.

Urcară toți trei în autocar și închiseră ușile, cu lupul aproape să-l înhațe de picior pe Nae Prăpăditu.

– Ai înnebunit? Era cât pe ce să mă ia!

Merțan Susnasu încercă să-și dosească teama după un ton serios.

– Dacă nu alergam eu înainte să bat la uși, erai cină de lupi.

– Silence! Ce-i cu harababura asta, se ridică Traian Voievodu.

Șoferul arătă pe geam la fiara ce bătea în retragere spre întuneric.

– Un lup! țipă Svetlana Bunăciunovici.

O undă de mirări și teamă cuprinse tot autocarul. Începură toți să se îngrămădească la geamuri să-și confirme cele auzite.

– Sunt doi, ba nu, trei, grăi Ciulina Agerescu, ciocănind cu arătătorul în geam.

Curând se făcură dispărute fiarele. Mulțimea își dădu curs la agitațe.

– Ce ne facem, Traiane? îl fixă Ciulina Agerescu.

Acesta se întoarse către ceilalți și strigă:

– Atenție la mine! Everybody, vă rog! Verificați dacă aveți semnal la telefon.

Așteptă câteva secunde, analizând învolburarea creată, apoi continuă:

– Are cineva? Nimeni?

Câțiva se sinchisiseră să-i răspundă, dar veștile erau negative. Traian Voievodu se scărpină în cap.

– Shit!

– Boss, să încercăm să pornim așa, se afirmă Merțan Susnasu. Nu ar mai fi mult până la cabană.

– Nu încape în discuție. Chiar dacă reușim, îmi strică roată, planetară și toate barele pe drumul ăsta, tăbărî șoferul pe nerod. Fără roată, nu plecăm!

– Țara arde și baba se pieptănă. Dom’ șofer, se poate s-avem mofturi acum?

– Găsiți dumneavoastră părțile pozitive, că astea-s negative. Vă spun drept.

– Nu ajungem nicăieri așa! intră în dialog și Ciulina Agerescu. Trebuie să cooperăm pentru un plan bun.

– Un plan bun e acela în care ajungem teferi la cabană, interveni Svetlana Bunăciunovici, care primi un zâmbet susținător din partea lui Nae Prăpăditu.

În spate, șoaptele lui Dănilă Ponegrilă se aprinseră:

– Uite, bă Laie, circul Baliverna. Uite, bă, cum se gudură pe lângă Trăienel. Ce zici, bă Laie, iertă pe vreo una șefu’?

Laie Tâmpu îndreptă degetul spre o colegă mai voinică și se prăpădi de râs.

– Cine, bă, Masculina Mustăcescu? îi trase două hohote și el. Vezi de treabă, e fumată și asta.

Laie Tâmpu căzu pe spate înecat în hohote. Asta îl stârni mai tare și pe Dănilă Ponegrilă. Veselia lor nu atrase niciun spectator, întrucât erau toți prea înspăimântați.

Traian Voievodu și Merțan Susnasu cântăriră harta șoferului.

– Cabana este aici, yes? Și noi uite… aici, încercui Traian Voievodu.

– Ori ne întoarcem la șosea, ori îi dăm spre cabană, tot acolo-i, boss, măsură din ochi Merțan Susnasu.

– Înapoi, never. Să așteptăm să treacă cineva pe-aici.

– La cum arată drumul ăsta, rămânem fără gaz până apare cineva, adăugă Nae Prăpăditu.

– Sunt de acord. Trebuie să rezolvăm pana, se afirmă Ciulina Agerescu de pe scaun.

– Să rezolv-ăm? vărsă un strop de cinism Merțan Susnasu. Te bagi tu?

– Dacă tu bărbat în toată regula, mă pui pe mine femeie să rezolv o pană de tanc, atunci vai de nevastă-ta.

– Nu sunt însurat, se arătă sec Merțan Susnasu.

– Vai de mă-ta atunci!

– People, people, focus! ridică Traian Voievodu glasul, liniștind disputa. Avem destule probleme, să nu mai creăm și altele.

Se uită din nou la mulțime și continuă peste liniștea depusă:

– Are cineva vreo armă la el by chance?

Autocarul rămase mut. Oamenii se uitară mirați unii la alții. Laie Tâmpu ridică un briceag în aer. Asta îl stârni pe el și Dănilă Ponegrilă la o porție zdravănă de râs. Traian Voievodu îi ignoră ca pe leproși.

– Ok. Atunci am nevoie de câțiva voluntari care să protejeze pe cei ce vor schimba roata.

Se făcu atât de liniște încât se auzeau respirațiile. Lăsară toți privirile în pământ de zici că urmau a fi ascultați de vreo învățătoare diabolică. Merțan Susnasu se hlizi.

– Cu ce să protejeze, boss? Cu carne crudă?

– Cu foc, trăsni ideea Nae Prăpăditu. Se tem de foc. Am citit. Facem torțe… din haine și ramuri.

– Bravo, mă! De-aceea ai cele mai bune vânzări, se auzi vocea mulțumită a Ciulinei Agerescu.

Nae Prăpăditu scăpă un bujor pe obraji, întâmpinând privirea Svetlanei Bunăciunovici. Aceasta îi zâmbi de parcă primi dezlegare. Rămaseră așa câteva momente.

– Awesome! Să vă văd! bătu din palme de două ori Traian Voievodu.

– De unde ramuri, Pârnae? Ieși tu să culegi? grăi Merțan Susnasu.

– Eu?

– Păi nu-i ideea ta? Asumă-ți.

Nae Prăpăditu își încleștă privirea în a lui Merțan Susnasu. Ochii săi prinseră a tremura.

– Deschideți ușa, domnule șofer! coborî acesta lângă ușă. Și să nu care cumva s-o închideți.

Șoferul vru să-l oprească, dar ce rost să se bage el? Făcu precum îi ceruse. Svetlana Bunăciunovici îl apucă de umăr și îi înmână eșarfa ei. Nici o mie de cuvinte nu ar fi putut să descrie sentimentul lui de împlinire. Se avântară toți pe partea dreaptă să vadă nebunul ce ieși afară. Luminile autocarului băteau înspre un brad căzut. Nae Prăpăditu păși ca pe gheață subțire până acolo. Mireasma Svetlanei Bunăciunovici, ce se evapora din eșarfă, îl învălui cu totul. Văzu o ramură uscată și se apropie de ea. În același timp, un mârâit se făcu auzit din spatele său. Nae Prăpăditu înfășură ușor eșarfa în jurul crengii și scoase bricheta. O pârjoli. Imediat se încinse toată. Coiotul ajunse la doi metri de el. Nae Prăpăditu, încurajat de ochii zecilor de spectatori, îl amenință cu torța. Lupul șovăi. Asta îi dădu mai multă încredere curajosului. Făcu un pas spre lup și lupul făcu un pas înapoi. Mai făcu un pas spre el, amenințându-l cu dogoarea torței. Fiara se retrăsese și mai mult. Încă un pas și, din spatele său, îl asaltară alții doi. Căzu la pământ și scăpă torța. Zadarnic încercară să țipe și să arunce cu obiecte colegii, căci nici vorbă să-l lase.

Strigătele ce-au urmat, au îngrozit întreaga suflare. Nu s-a găsit unul să sară în ajutorul lui Nae Prăpăditu. Când torța se stinse, și urletele acestuia încetaseră. Svetlana Bunăciunovici lăcrimă, încercând să-l mijească pe nenorocit în întuneric. Ciulina Agerescu rămase cu gura căscată, la fel și Traian Voievodu. Merțan Susnasu leșină și nimeni nu se sinchisi a-i oferi măcar un dos de palmă.

– Nu ți-am spus, bă Laie? Nu ți-am spus eu că jobul te omoară? șopti Dănilă Ponegrilă, privind pe geam. Ții minte, Laie? Ții minte, bă?

– Țin minte, bă, că nu-s uituc.

Șoferul închise ușa și se prăbuși în scaunul său. Nimeni nu avu curaj să scoată niciun sunet.

Secundele se făcură minute și minutele ore, iar dimineața se strecură pe nesimțite. Svetlana Bunăciunovici nu se mișcă toată noaptea. Privirea ei jinduia după Nae Prăpăditu, din care nu mai rămăsese decât o urmă roșie în zăpadă.

S-au închegat de voie de nevoie și au ieșit cu toții să ajute la îndreptarea autocarului. Nu s-a suflat un cuvânt, de teamă ori tristețe. Au pornit apoi spre cabană, unde au chemat autoritățile. Nimeni n-a mai fost același după eveniment.

Traian Voievodu s-a retras, lăsându-l pe Merțan Susnasu în locul său. Ciulina Agerescu s-a înscris la academia de poliție. Svetlana Bunăciunovici a lăsat tot și a pornit într-un periplu oriental. Iar Dănilă Ponegrilă și Laie Tâmpu și-au dat demisia de la Baliverna și s-au angajat la competitorii lor Gogonata.

No Comments

Post A Comment

O lume nouă în fiecare săptămână
Te anunțăm noi când apare.
Încalecă!
Nu-ți fă griji, poți descăleca oricând.